Victor Negrescu vorbește de colegul său de alianță politică: „În ultimele săptămâni am fost supus unor atacuri josnice din partea lui Florin Roman, care îmi atacă familia”

- Actualitate - martie 26, 2024
Distribuie

Invitat în emisiunea „La ordinea zilei” de la Radio HIT FM Alba, europarlamentarul Victor Negrescu a făcut niște clarificări privind relația tensionată cu colegii de alianță (alianța de guvernare PSD-PNL), în principal de relația cu deputatul liberal Florin Roman.

Victor Negrescu: „Eu cred că este normal pentru fiecare partid politic să-și prezinte oferta. Și noi ne prezentăm oferta și scoatem în evidență ce nu funcționează în administrația județeană și locală.

Nu atacăm la persoană, e o linie roșie pe care eu nu vreau săo trec. Așa mi-am construit eu cariera politică. Chiar dacă am 38 de ani, sunt de mult timp în acest domeniu.

Și eu cred că la finalul zilei, chiar dacă avem opțiuni diferite, trebuie să lurăm pentru comunitățile noastre, pentru județul Alba, pentru România.

Însă în ultimele săptămâni am fost supus unor atacuri josnice din partea lui Florin Roman de la PNL care, în emisiuni televizate și în postările sale pe facebook, îmi atacă familia – sugerând că nu este familia mea și făcând referire… sugerând lucruri nepotrivite despre copilul meu… Ceea ce nu mi se pare normal.

Am făcut apel public deja să înceteze aceste lucruri, însă din nou, într-un eveniment organizat de cei de la PNL la finalul acestei săptămâni, Florin Roman în continuare a vorbit din nou despre băiatul meu de 11 ani, sugerând că nu e băiatul meu, deși le spun și ascultătorilor, e băiatul meu, sunt foarte mândru de Luca. Este un băiat extraordinar, învață bine, se joacă pe calculator, ca orice copil. Și da, sincer… momentan nu i-a spus nici un coleg ce a auzit, dar sunt foarte îngrijorat… Așa că fac un apel la preledintele Dumitrel, la CJ și PNL Alba, să-l potolească pe Florin Roman, pentru că era lângă el când Florin Roman vorbea de copilul meu în ședințele partidului și nu l-a blocat, nu l-a stopat, ceea ce este inacceptabil. Și eu îmi imaginez ce fac oamenii ăștia, Florin Roman și Dumitrel, cu ceilalți cetățeni. Eu sunt eurodeputat, am imunitate, nu au ce să-mi facă. Sunt de mult timp în politică.

Dar din nou se confirmă tot ceea ce spun oamenii din Alba: dacă cineva vrea să candideze împotriva unui liberal, se sună la locul lor de muncă să fie dat afară. Dacă cineva e nemulțumit de o administrație liberală, nu mai este primit la Primărie. Dacă cineva eventual scoate în evidență o ilegalitate, imediat este dat afară. Se confirmă, să știți.

Dacă ei au atitudinea asta și în loc să lupte cu mine… N-am auzit să spună că nu sunt bun, că nu sunt planuri bune proiecte mele. N-am auzit asta, am auzit în schimb că vorbesc de copilul meu de 11 ani.

Imaginați-vă că ar fi copilul dvs, imaginați-vă că acești oameni conduc județul și că acești oameni cum se leagă de copilul meu de 11 ani,
dl Florin Roman, se leagă de copiii dvs. Pentru că deja o fac.

Ei au ajuns la mine pentru că au o luptă, se pare, cu mine. Pentru că iată, PSD Alba după mult timp e vizibil, acționează, are planuri, are echipă, avem candidați în toate localitățile. Dar eu nu candidez pentru a le face rău lor, pentru ideile și convingerile mele o fac. Așa că profit de această ocazie să explic despre ceea ce fac.

Este inacceptabil și mă voi lupta și mai puternic pentru a scăpa de cei care nu au înțeles că nu mai suntem în anii 90. Nu e normal…. adică să transformi partidele politice într-un fel de gașcă, zici că este, nu știu,…. mafie e prea bine pentru ei, dar se pare aici că…. Chiar mergem în direcția greșită.

Împreună cu colegii mei suntem foarte hotărâți să facem schimbarea reală și să se termine cu astfel de atitudini ireale. Pare ireal, dar e real, asta e realitatea din județul Alba: politicieni care atacă familiile celorlalți, care fac plângeri, care fac tot ce este mai negru și… îi invit să înceteze. (…)”

Citește și:

Victor Negrescu recunoaște că a colaborat în ultimii ani cu Gabriel Pleșa, sperând să continue proiectele…în PSD. Chiar dacă Pleșa a trecut la PNL, Victor Negrescu nu s-a supărat, nu a atacat la persoană:

„Am lucrat cu toată lumea, am răspuns la telefon, am discutat și cu Dumitrel (pentru că a ocupat funcția aceasta de președinte) și cu primarul Pleșa, care acum e la PNL.

De exemplu, am ajutat Primăria Alba Iulia, prin prisma faptului că sunt și consilier onorific al Primului Ministru, să înțeleagă administrativ cum pot continua lucrările de Mobilitate. Am fost împreună cu primarul din Alba Iulia la ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, și am salvat banii pentru programele de Mobilitate (urbană), pentru că ele sunt întârziate. Trebuiau să fie terminate anul trecut. L-au întârziat proasta administrație. În fine, sunt multe probleme acolo. Și i-am explicat administrativ cum să facă și am salvat fondurile de Mobilitate. Am discutat cu Premierul României în așa fel încât de 1 Decembrie să avem fonduri pentru a celebra cum trebuie la Alba Iulia 1 Decembrie și premierul a înțeles cât de important este pentru noi să avem un 1 Decembre serbat corespunzător.

Am discutat despre străzile neasfaltate din Alba Iulia și a alocat fonduri Premierul României, în baza unei analize și a unor criterii, tocmai pentru ca Alba Iulia, un oraș simbol al României, să aibe drumuri corespunzătoare. Și nu am cerut nimănui nimic. Poate să confirme și Gabi Pleșa, sper să confirme: domle, am fost acolo, am discutat. Evident îmi doream să continuăm proiectele pentru comunitate. A ales altceva, l-am lăsat în pace. A ales PNL. Noi îl avem pe Voicu Vușcan, un manager foarte bun manager la Alba Iulia, care sunt convins ce știe ce are de făcut… Dar n-am atacat pe nimeni la persoană. Sincer eu nu înțeleg și mă aștept la o reacție, sincer, dar una reală, nu cu n-a zis nimeni nimic. Cum n-a zis? Este filmat. Cum n-a zis? Sunt postările. Cum n-a zis? Sunt filmările din ședințele lor. Deci este aberant ceea ce s-a întâmplat, și din nou, eu sper ca oamenii de dreapta din județ să înțeleagă că PNL-ul prin astfel de activități și acțiuni se îndepărtează de spiritul liberal care ar trebui să caracterizeze acest partid.

(…)

Eu sper la bun simț, așa sunt, eu sunt un om de bun simț. Așa am fost educat, am o limită în modul în care abordez lucrurile. Sper să existe și la ei bun simț. Știți, noi tot timpul în Ardeal ne-am mândrit cu alt fel de atitudine: mai multă seriozitate, modestie și mai ales bun simț. Poate Florin Roman stând prea mult la București… l-a pierdut. Da. Sper să înțeleagă, sincer !”

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.