Despre emoții, tema lunii mai în proiectul „Biblioterapia”

- Educative - mai 20, 2021
alba
Distribuie

Marți, 25 mai, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba găzduiește o nouă activitate în cadrul proiectului 3.30 Biblioterapia, un proiect cultural ce se derulează sub forma unor ateliere de psihologie practică, pentru viața de zi cu zi, promovând totodată colecțiila de carte de specialitate a bibliotecii. Proiectul îl are ca invitat permanent pe psihoterapeutul Cosmin Bara iar în cadrul fiecărui atelier va fi abordată o temă specifică.

Pentru luna mai, tema propusă de coordonatorul proiectului este „Despre emoții. Emoții elevate versus emoții de supraviețuire”. Tema va fi dezbătută începând cu ora 17:00, live, pe pagina de Facebook a Biblioteci Județene „Lucian Blaga” Alba. În partea a doua a întâlnirii, bibliotecara Luiza Pop va prezenta câteva cărți de specialitate, pe care doritorii le pot împrumuta pentru studiu, în vederea aprofundării temei dezbătute.

Proiectul 3.30 Biblioterapia face parte din programul 3 ANIMAȚIE CULTURALĂ, un program ce urmărește să conecteze comunitatea la serviciile pe care le oferă biblioteca, prin intermediul unor activități de animație culturală.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și vine în sprijinul tuturor celor care doresc să se cunoască mai bine și să dobândească noi informații în domeniul psihologiei și al psihoterapiei.

Service camioane
Comments are closed.