Grupul Skepsis reprezintă Alba Iulia la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru AMAFEST din Stuttgart

- Din Judet - iunie 15, 2023
Distribuie

Evenimentul este organizat de Theater am Olgaeck (Stuttgart), în perioada 14-18 iunie, sub deviza „Trăiește-ți visul!”, în cooperare cu orașul Stuttgart și Ministerul de Știință și Cultură Baden-Wurtenberg și reunește în acest an participanți din Ungaria, Estonia, Italia, Germania, India, Tunisia și Emiratele Arabe Unite.

Compania de teatru Skepsis participă pentru al treilea an consecutiv la acest eveniment și va reprezenta Alba Iulia și România cu spectacolul „Cine-i Stăpânul”, în genul commedia dell’Arte, o creație originală semnată de Viorel Cioflică.

„Prestațiile noastre au fost foarte apreciate anii trecuți și așteptările de la noi sunt mari. Dorim să surprindem și spre deosebire de genul absurd pe care l-am abordat la edițiile precedente, să propunem alt gen de spectacol la ediția prezentă. Am ales „Cine-i Stăpânul?” în dorința de a prezenta un spectacol cu un ritm susținut, cu un comic spumos, în măsură să atragă toate vârstele. Fiind un eveniment internațional, spectacolul va fi jucat în limba engleză”, a declarat Viorel Cioflică, regizor și coordonator al Grupului Skepsis.

Evenimentul are un pronunțat caracter artistic și intercultural, grupurile participante fiind încurajate să își prezinte spectacolele dar și cultura de proveniență. Programul festivalului este divers, cu spectacole de teatru, discuții, ateliere de formare și activități cu rol de familiarizare a participanților cu istoria și cultura locală, toate desfășurate sub crezul cel mai bine exprimat de Nelly Eichorn și Gustav Frank, regizori implicați în organizarea evenimentului: „În comunitatea teatrului, nu există străini, doar prieteni pe care încă nu i-ai cunoscut!”.

Grupul Skepsis

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.