9 mai: Ziua Europei, ziua europenilor

- Actualitate - mai 9, 2024
Distribuie

La 9 mai 1950 Declaraţia Schuman marca un moment de răscruce care a constituit începutul integrării şi cooperării europene pentru pace şi unitate. Acesta este considerat punctul de pornire al Europei Unite, pentru început doar ca o uniune economică.

La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman (1948-1952), propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei, potrivit site-ului https://european-union.europa.eu/. Propunerea, cunoscută sub numele de Declaraţia Schuman, este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

În 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care se încheiase cu cinci ani în urmă, căutând în aceeaşi măsură modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei), un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”, notează https://european-union.europa.eu/.

La 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

De-a lungul anilor, acestui mare poriect european s-au alăturat încă 22 de pe Bătrânul Continent: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice (denumită şi piaţa internă). La 31 ianuarie 2020, în urma așa-numitul Brexit, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.

Denumită inițial Comunitatea Economică Europeană (CEE), Noua Europă s-a rebranduit la 1 noiembrie 1993, dar instituțiile sale deveneau mai puternice, acoperind neevoile foarte diverse ale cetățenilor europeni.

Prin Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht, 1 noiembrie 1993), CEE a devenit Uniunea Europeană (UE), acesta fiind și actul de naștere al noii Uniuni Europene.

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.