Voicu Vușcan: Oamenii au idei, au voință și își doresc un oraș care se dezvoltă economic

- Actualitate - iunie 1, 2024
Distribuie

Dacă tot a plouat în ultimele zile, am ales să ne mutăm din stradă în spațiile de producție. Am vizitat în ultimele două zile câteva companii importante și, deloc surprinzător, oamenii au idei, au voință și își doresc un oraș care se dezvoltă economic.

Știu că e greu, în special pentru cei care o viață întreagă au lucrat la stat, să înțeleagă nevoile și așteptările mediului de afaceri. E greu să înțeleagă că marile companii au fost și ele mici, cândva. Și că, deși am vrea poate să vină cine știe ce conglomerate la Alba Iulia, de tipul BAYER sau TAKEDA, acesta au nevoie de o infrastructură puternică, formată din mici companii. Companii care să le asigure întreținere, ambalaje, consumabile, transport, tot ce înseamnă viața unei companii mari.

Ca să nu mai vorbesc de faptul că avem chiar în Alba Iulia și Alba exemple de companii extrem de mari care au pornit, cum se spune, dintr-un garaj.

Susținerea și dezvoltarea mediului economic va fi una din principalele priorități ale administrației pe care o voi conduce. Știu, efectele unei zone industriale nu se văd de azi pe mâine. Ele sunt însă efecte sustenabile, sunt efecte pe care le dau producția, creșterea și dezvoltarea economică. Și ele înseamnă mai multe oportunități pentru albaiulieni, înseamnă o piață a muncii mai activă și atractivă, cu salarii mai mari, înseamnă o creștere a bazei de impozitare și mai multe resurse la oraș, care pot apoi fi folosite pentru parcuri, străzi, parcări și tot ce mai are Alba Iulia nevoie.

Asta e, dacă vreți, viziunea mea pentru oraș. Dezvoltare economică și un mediu privat puternic, care să asigure o creștere a bazei de impozitare, nu a nivelului de taxare. O dezvoltare economică prin care creăm mai multe oportunități și salarii mai mari pentru albaiulieni.

𝐒𝐮𝐧𝐭 𝟏𝟎𝟎% 𝐚𝐥ă𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐢, 𝐚ș𝐚 𝐜𝐮𝐦 ș𝐭𝐢𝐮 𝐜ă î𝐧𝐭𝐫𝐞𝐠 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐀𝐥𝐛𝐚 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 𝐞 𝐚𝐥ă𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞.

Pentru, că în această lume, carnetul de partid nu e meserie. Aici contează să faci lucrurile cu cap!

Voicu Vușcan, PSD Alba yesVuscan #pentruAlbaIulia #teamVuscan

Cod mandatar financiar: 21240002

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.