Un consilier social-democrat a asigurat mobilierul pentru o grădiniță afectată de inundații

- Administratie - februarie 8, 2024
Distribuie

PSD – fapte bune pentru ALBA!

Un consilier local social-democrat a asigurat mobilierul pentru o grădiniță afectată de inundații!

Într-o perioadă în care politica este adesea asociată cu promisiuni nerealizate, există persoane care reușesc să facă diferența în comunitățile lor. Un astfel de exemplu este colegul nostru, social-democratul Cristian Dumitru Cristea, care a demonstrat că angajamentul față de cetățeni nu este doar un slogan, ci o realitate în Partidul Social Democrat.

În urma inundațiilor devastatoare din anul trecut, grădinița din satul Ighiel, comuna Ighiu, a suferit pagube semnificative. Părinții au depus eforturi considerabile pentru a renova sala de clasă, însă mobilierul era într-o stare deplorabilă și necesita înlocuire urgentă. Deși aceasta era responsabilitatea administrației locale, conduse de PNL, Cristian Dumitru Cristea a decis să ia inițiativa și, pe cont propriu, să asigure mobilier nou pentru grădiniță. Noile corpuri de mobilier corespund în totalitate, fiind de calitate, adaptate educației timpurie și formate din tot ceea ce au nevoie preșcolarii.

Motivul care l-a determinat pe Cristian Dumitru Cristea să se implice în această acțiune a fost experiența personală ca tată a doi copii de școală primară. El știe cât de important este ca preșcolarii să petreacă timpul într-un mediu curat și nou, care să îi stimuleze în dezvoltarea lor. Astfel, Cristian Dumitru Cristea, consilier local PSD în comuna Ighiu, a investit nu doar resurse financiare, ci și timp și energie pentru a aduce mobilierul necesar în grădinița afectată.

Această inițiativă exemplară demonstrează spiritul PSDpentruAlba și modul în care aleșii locali social-democrați se implică în rezolvarea problemelor comunităților. Nu este vorba doar despre promisiuni goale, ci despre acțiuni concrete și soluții eficiente pentru cetățeni.

PSD Alba îl felicită pe Cristian Dumitru Cristea exemplul de implicare civică și responsabilitate față de comunitate!

PSD Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.