Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie
Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie.
După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai mult decât de înlocuirea unui premier. Are nevoie de un program serios de guvernare, de măsuri care să repornească economia și investițiile și de soluții pentru oamenii care resimt în fiecare zi creșterea costului vieții.
În acest moment, am fi tentați să spunem că orice premier este mai bun decât Ilie Bolojan, care a reușit „să reformeze” atât de bine România încât a băgat-o în criză și i-a sărăcit pe români. Totuși singurul lucru de care nu are nevoie România acum este să schimbe un premier care știa problemele românilor dar nu îl interesau, cu un premier care nu înțelege realitatea oamenilor din România și nu îi pasă dacă guvernarea va eșua pentru că se poate întoarce oricând în vila sa din Bruxelles, având liniștea averii de milioane de euro pe care o are.
Siegfried Mureșan e politicianul spilcuit obișnuit cu luxul instituțional de la Bruxelles, nu cu piețele sau târgurile, unde vorbești cu oamenii și le afli greutăților. Sunt sigur că nu și-a murdărit niciodată pantofii în piața din Hunedoara, orașul său natal, privind în ochi producătorii locali, nu le-a strâns niciodată mâinile crăpate de muncă și nu i-a ascultat ca să înțeleagă cât de greu este în România reală.
Iată de ce nu cred într-un premier parașutat de la Bruxelles în fruntea guvernului, rupt total de România pentru că nu mai trăiește aici. Un astfel de om nu înțelege cum e traiul de zi cu zi al românilor, nu are empatie față de aceștia și nu le va rezolva problemele. Lui Siegfried nu îi pasă cât e prețul benzinei și cât consumă Mercedesul cu care se plimbă, nu așteaptă cu teamă următoarea factură mărită la gaz sau la curent și, cu siguranță, nu își calculează bănuții când își pune alimentele în coșul de cumpărături. Este un om care toată viața a avut doar funcții publice, iar sinecurile în care a ajuns politic au fost plătite în euro, nu în lei. A ajuns în Parlamentul European ascuns după fusta Elenei Udrea, pe care nu s-a sfiit să o trădeze atunci când a simțit că poate obține mai mult sărind din barca care se scufunda în barca liberalilor.
Cu toate acestea, marea mea rezervă legată de Siegfried Mureșan este că nu va fi un premier pentru români, ci pentru străini. Ruptura de România și atenția pe care o oferă la cariera europeană vor cântări oricând mai mult în balanță atunci când este vorba de interesul României și al românilor.
Corneliu Mureșan,
Președinte PSD Alba





















