Se impune reglementarea urgentă a TikTok-ului în contextul anului electoral!

- Nationale - martie 27, 2024
Distribuie

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan (PSD), a ținut să calmeze temerile publicului în legătură cu o posibilă interdicție a platformei TikTok în România. Declarația sa vine în urma apariției unor voci în cadrul partidelor PSD și PNL care au susținut necesitatea reglementării urgente a TikTok-ului în contextul anului electoral.

„Nu vreau să se panicheze lumea că o să interzicem de mâine TikTok-ul sau orice altă aplicație, ci vorbim despre niște reguli foarte clare care vor guverna când vorbim despre deepfake, informarea greșită a oamenilor”, a declarat Ivan într-un interviu pentru B1 TV.

Ministrul a subliniat că în câteva săptămâni va fi implementată o reglementare clară a rețelelor sociale, care va viza eliminarea mesajelor care incită la ură și care încalcă regulile democratice, indiferent de platformă.

În ceea ce privește măsurile concrete, Ivan a explicat că există două paliere de acțiune. Primul, de natură tehnică, vizează recomandarea fermă a Consiliului Operativ pentru Securitate Cibernetică de a nu instala aplicația TikTok pe dispozitivele de serviciu din administrația publică românească.

Al doilea aspect implică reglementări europene precum AI Act și Digital Service Act, care sunt în curs de transpunere în legislația românească și vor asigura eliminarea conținutului care incită la ură și care încalcă regulile democratice. Ivan a subliniat că aceste norme vor fi aplicabile tuturor rețelelor de socializare, iar încălcarea lor poate duce la amenzi de până la 7% din cifra globală de afaceri a companiilor în cauză.

În ceea ce privește modalitățile concrete de control, ministrul a menționat existența unor filtre tehnice care vor împiedica încărcarea de conținut inadecvat, indiferent de partid politic sau statut social. De asemenea, au fost deja stabilite filtre pentru conținutul generat de inteligență artificială, iar Digital Service Act urmează să fie adoptat în curând pentru a completa cadrul legal necesar.

The post Se impune reglementarea urgentă a TikTok-ului în contextul anului electoral! first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Service camioane
Comments are closed.