“Săptămâna voluntariatului”, o manifestare organizată de Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

- Educative - octombrie 28, 2020
alba
Distribuie

În perioada 19-23 octombrie s-a desfășurat “Săptămâna voluntariatului”, manifestare organizată de Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia pentru a reliefa rolul important în comunitate și societate pe care-l au tinerii, elevi sau studenți, dar și pentru a veni în sprijinul acestora prin activități menite să le pună în valoare și dezvolte abilitățile.

Manifestarea s-a încheiat vineri cu un atelier despre importanța dialogului cu tinerii și implicării acestora în politicile și programele de tineret, accesul tinerilor la educație ca factor de prevenire a marginalizării tinerei generații, implicarea tinerilor în și prin organizații neguvernamentale.

La atelier au participat cca. 20 de studenți și liceeni activi în proiectele Casei de Cultură a Studenților, rezultând o vie discuție, în care tinerii au arătat care sunt problemele, din tematica atelierului, cu care se confruntă, dar au căutat și potențiale soluții la acestea. Întâlnirea s-a finalizat cu dorința unanimă a participanților ca acest fel de dezbatere să continue.

Doi studenți talentați, care activează în cadrul Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, au avut săptămâna trecută ocazia să lucreze într-un studio profesionist, unde au învățat lucruri noi în domeniul muzical, dar au și putut să înregistreze.

În cadrul “Săptămânii voluntariatului”, 400 de vârstnici din Alba Iulia, cu venituri modeste, au primit în incinta Casei de Cultură a Studenților pachete cu măști medicale de protecție, un demers menit să reducă riscul de infectare al acestei categorii de vârstă extrem de vulnerabilă în fața pandemiei Covid-19.

“Săptămâna voluntariatului” a avut ca parteneri Fundația Comunitară Alba și Liga Studenților din Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Service camioane
Comments are closed.