Rezultatul incompetenței administrative a primarului Gabriel Pleșa: Aproape 200 de copii, respinși la înscrierile în creșe

- Administratie - iulie 14, 2023
Distribuie

La 1 ianuarie 2023 am adus 1,7 milioane de lei pentru construirea de creșe în Alba Iulia. În acest timp, primarul Plesa nu a făcut nimic, deși avea și banii, și timpul necesar, iar rezultatul acestei pasivități este unul dezastruos: aproape 200 de copii au fost respinși la înscrierea la creșe!

Incompetența administrativă poate avea consecințe grave asupra comunității! Un exemplu elocvent în acest sens este situația alarmantă creată de primarul Gabriel Pleșa, care a condus la respingerea aproape 200 de copii la înscrierea în creșe, în ciuda faptului că existau fonduri alocate de la bugetul național, dar și timpul necesar, pentru construirea de noi astfel de obiective.

La finalul anului 2022, prin multiple demersuri pe care le-am realizat în calitate de senator, am obținut de la bugetul de stat pe anul 2023 suma de 1,7 milioane de lei (340.000 de euro) pentru construirea și dotarea unor creșe modulare. Amendamentul meu la legea bugetului de stat privind alocarea acestei sume pentru construirea de creșe în Alba Iulia a fost aprobat. La acea vreme, am explicat colegilor parlamentari situația din Alba Iulia unde, an de an, sute de copii sunt respinși la înscrieri. Astfel, am reușit să-i conving să voteze amendamentul meu.

Cu toate acestea, primarul Gabriel Pleșa nu a făcut nimic pentru utilizarea acestor fonduri. Rezultatul incompetenței administrative se vede acum, odată cu publicarea rezultatele înscrierilor la creșe: 198 de copii au fost respinși! Defalcat, situația arată astfel: La CREȘA 1 CETATE au fost admiși 18 copii, în vreme ce 108 AU FOST RESPINȘI. La CREȘA 1 AMPOI au fost admiși 27 de copii, 46 FIIND RESPINȘI. La CREȘA 2 AMPOI au fost admiși 25 de copii, 44 FIIND RESPINȘI.

Această situație dificilă, în care sunt puși aproape 400 de părinți, putea fi evitată dacă primarul turist depunea diligențele necesare pentru construirea creșelor modulare. Fondurile au fost prevăzute în bugetul național după ce am fundamentat în fața colegilor parlamentari și a guvernanților această necesitate. Soluția creșelor modulare nu este una nouă, fiind adoptată cu succes de alte primării. Cu bani puțini, în doar câteva luni, au fost construite creșe de la zero în care copiii beneficiază de condiții adecvate de îngrijire.

Într-un oraș în care dezvoltarea și bunăstarea copiilor ar trebui să fie o prioritate, situația alarmantă de la înscrierile la creșe este un exemplu clar al incompetenței administrative a primarului Gabriel Pleșa. Accesul la servicii de educație timpurie este esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și pentru sprijinirea familiilor în echilibrarea vieții profesionale cu cea personală. Creșele reprezintă un mediu sigur și stimulant, unde copiii pot beneficia de îngrijire și educație de calitate, în timp ce părinții își desfășoară activitățile profesionale.

Această situație arată și o lipsă de responsabilitate din partea primarului Gabriel Pleșa. Este inacceptabil ca banii alocați de la bugetul național să fie irosiți! Este necesar ca primarul să fie tras la răspundere și să se asigure că toți copiii din Alba Iulia beneficiază de educație și îngrijire de calitate. Orașul nostru merită un lider competent și responsabil, care să pună nevoile copiilor înaintea altor interese.

Service camioane
Comments are closed.