Rareș Bogdan și PNL Alba au promis lapte și miere, dar au oferit tarife de lux la utilități

- Actualitate - aprilie 15, 2024
Distribuie

Rareș Bogdan a declarat că în Alba curge lapte și miere. Și, se pare, are parțial dreptate! Prețul apei și canalizării (15,42 lei/mc) este mai mare decât prețul laptelui, iar costurile pentru gunoiul menajer (circa 80 de lei/lună pentru o familie cu doi copii) sunt mai ridicate decât orice miere de calitate.

Sub conducerea PNL Alba și a cuplului #toxic și denigrator Roman-Dumitrel, județul Alba a sărăcit. Oamenii o duc tot mai rău, iar prețurile la utilități și taxe locale, crescute prin decizii ale baronilor PNL, fac ca cetățenii din Alba să părăsească județul în căutarea unui trai mai bun. Mulți dintre cei care au rămas, au dificultăți cu plata utilităților, taxelor și impozitelor locale. În ultimii 20 de ani, populația județului Alba a scăzut constant, iar salariile noastre sunt tot mai mici, raportat la alte județe.

Cu siguranță, pentru bugetarii de lux ai PNL, precum politrucul Ștefan Bardan (șef APA CTTA Alba, pus de PNL) și familia Dumitrel, cu venituri mai mari decât salariul președintelui României, curge lapte și miere, dar pentru ceilalți cetățeni lucrurile nu stau la fel de bine. Probabil, de aceea, Rareș Bogdan se ocupă acum de diaspora, pentru că nu vrea să plătească facturile din Alba crescute de PNL Alba. #PNL Alba înseamnă #taxe_mari, lipsă de investiții și #sărăcie. Cu PNL la conducerea județului, tarifele la utilități vor continua să crească.

Trăim într-un județ în care elevii nu pot ajunge la școală, iar angajații nu pot ajunge la muncă deoarece Ion Dumitrel și PNL Alba au gestionat greșit problema privind transport județean de persoane prin curse regulate, iar autobuzele lipsesc cu desăvârșire mai ales în satele din județ. Ion Dumitrel nu mai are energia, forța și interesul de a conduce Consiliul Județean Alba, de a atrage bani europeni și de a învăța lucruri noi în administrație.

Singura #alternativă pentru a schimba lucrurile în Alba, este PSD Alba, care vine cu o abordare nouă, constructivă, dar și cu o echipă de oameni profesioniști. În schimb, #PNL a devenit un refugiu al #traseiștilor politici. Este timpul să redăm județul oamenilor, să oprim jaful care crește cu fiecare factură la apă, canalizare și salubritate. #PSD Alba vrea egalitate de șanse, infrastructură școlară modernă, servicii medicale de înaltă calitate, transport public eficient, drumuri bine întreținute, sprijin pentru antreprenori și producători locali, instituții axate pe nevoile comunității și respect pentru fiecare cetățean.

PSD Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.