Radu Cristian:Avem medici, ne mai trebuie finanțare: Spitalul Municipal Sebeș merită mai mult sprijin!

- Politice - mai 17, 2021
psd
Distribuie

COMUNICAT DE PRESĂ


Spitalul Municipal Sebeș, în care profesează medici recunoscuți și apreciați pe plan local, județean și regional, are nevoie de mai multă atenție din partea administrației locale, de suplimentarea fondurilor locale – având în vedere puterea financiară a municipiului -, dar și de proiecte cu finanțare europeană, întrucât de la Guvernul PNL și USR-PLUS nu a primit niciun leu. 


Sebeșul a fost ocolit, în acest an, de investiții guvernamentale și, în urma adoptării bugetului de stat, s-a ales cu o dispută, un schimb inoportun de replici, între deputatul Florin Roman și primarul Dorin Nistor. Aceștia, în loc să formeze o echipă pentru sprijinirea proiectelor de sănătate ale municipiului, doar și-au etalat orgoliile.


Prezint o listă scurtă de necesități ale Spitalului din Sebeș care s-ar putea acoperi cu eforturi financiare minime din partea primăriei:

• Un aparat Roentgen pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală – Ambulator (cel existent este vechi și uzat);

• Centrală termică pentru secția Obstetrica – Ginecologie (cea existentă este veche si necesită intervenții repetate);

• Un aparat EKG cu 12 canale pentru Ambulator Cardiologie;• Un generator electric (cel vechi nu mai face față în momentul în care este pană de energie electrică în oraș).


De asemenea, este oportună mutarea Serviciului de Ambulanță Sebeș într-o altă locație, cu sprijinul primăriei. Prin eliberarea spațiului, vor fi amenajate 3 cabinete de specialitate pentru Ambulatoriul integrat spitalului. În prezent există cabinete în Ambulatoriu în care își desfășoară activitatea câte doi medici de specialități diferite. Contractul de comodat cu Serviciul de Ambulanță expiră în decembrie 2022.


Nu putem să ne comparăm cu primăriile lipsite de putere financiară care nu își permit derularea acelorași proiecte și nici nu vrem să le judecăm. Dar la Sebeș se poate! Dacă Dorin Nistor ar fi pus sănătatea pe primul plan, în acești ani am fi avut toate secțiile renovate și am fi beneficiat de servicii și specialități medicale noi.


Cu stimă, Radu Cristian,Consilier local PSD Sebeș

Service camioane
Comments are closed.