Primarul Gabriel Pleșa încheie anul așa cum știe mai bine… cu un foc de artificii

- Actualitate - decembrie 31, 2023
Distribuie

M-am tot întrebat care o fi marea realizare a primarului Municipiului Alba Iulia în 2023… Greu de răspuns. Eu nu-l am.

Mobilitatea urbană prin care a schimbat bordurile în oraș, prin care a schimbat mii de metri pătrați de pavele, prin care a tăiat sute de copaci, prin care a făcut niște petice dintr-o presupusă pistă de biciclete ?

Că s-a plimbat prin Europa în scopuri neștiute sau doar închipuite ?

Că a inaugurat un hipermarket comercial care va omorî micile magazine din oraș ?

Că a mărit bugetul STP-ului deși călătorii sunt tot mai puțini ?

Că a creat un Centru Cultural Creativ care nu se prea vede ?

Alții mai cârcotași ar spune că cel mai bun lucru pe care l-a făcut Pleșa în 2023 a fost să emigreze de la PSD la PNL, că s-a întors acasă, la rădăcini. Așa o fi. Și-a asigurat încă un mandat de primar, cel puțin unul. Asta dacă nu cumva vrea să ne mai fericească pe noi, albaiulienii, cu alte realizări.

Nu mai vorbim că Alba Iulia nu are un ștrand public, o sală polivalentă de sport, nu mai are parcuri verzi, nu are teatru dramatic, că nu are…….

Ce rămâne după Gabriel Pleșa la finalul lui 2023 ? Greu de zis.

Cum se încheie anul 2023 pentru primarul Gabriel Codru Pleșa ? Cu un foc de artificii, cea mai mare realizare… după artificiile de la Festival de România.

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.