Primăria Alba Iulia recrutează voluntari!

- Anunturi Publice - februarie 3, 2021
alba
Distribuie

Primăria Alba Iulia organizează până în 12 februarie, prin Direcția programe, sesiune de recrutare a cel puțin 50 de voluntari, pentru a participa la diferite activități dedicate dezvoltării urbane durabile a municipiului, în mod deosebit activități de îmbunătățire a condițiilor de locuit, activități educaționale și sociale, non-formale și informale cu cele 3 categorii de vârstă (copii: 0-6 ani; tineri: 14-35 ani și adulți: 36-65 ani).

Acțiunea are ca și scop înființarea rețelei „VOLUNTAR AJUT!”, finanțată prin proiectul „IRIS- Integration of Roma Through Innovative Skills” în cadrul Programului “Dezvoltare locală, reducerea săraciei și incluziunii romilor”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021”.

Pentru a te încadra ca voluntar trebuie să îndeplinești următoarele condiții: vârsta între 18-65 de ani, capacitatea de a te exprima corect și coerent în limba română, să fi apt din punct de vedere medical (și dacă ești încadrat într-un grad de invaliditate poți face parte din echipa de voluntari, atât timp cât activitățile în care alegi să te implici nu au un efect negativ asupra sănătății tale), să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni.

Dosarele de înscriere se pot depune până în data de 12 februarie inclusiv, ora 15, la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, Str. Calea Moților, nr. 5A, Alba Iulia, Jud Alba, la Biroul Registratură.

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă: cerere de înscriere voluntariat, copia actului de identitate, certificat/ adeverință medicală, o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă icompatibil cu funcția pentru care candidează, curriculum vitae, modelul comun european, copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări.

Interviul se va desfășura în 15-19 februarie, începând cu orele 14 în funcție de programare, la sediul Direcției Programe, str Bucovinei, nr.6.

Service camioane
Comments are closed.