PMP SUSȚINE REDESCHIDEREA ȘCOLILOR

- Politice - decembrie 2, 2020
Distribuie

Elevii au nevoie să fie cu adevărat prezenți la ore. Nu contestăm importanța regulilor de siguranță pentru sănătatea noastră, iar acestea trebuie să fie implementate în incinta unităților de învățământ.

Școala online a dezumanizat anii petrecuți în băncile de clasă. Copiilor noștri le lipsește interacțiunea socială, iar aceasta este importantă chiar și dacă se realizează ”la distanță”.

„E timpul ca elevii români să se întoarcă în sălile de clasă. Susțin redeschiderea școlilor și implementarea unui sistem de învățare care să sprijine desfășurarea activităților școlare cât mai normală, însă respectând normele de distanțare socială” a declarat Clement Negruț, președintele PMP Alba.

De asemenea, Florea Emil, candidat pentru Senatul României pe lista PMP Alba a declarat că, potrivit statisticilor, “toate cursurie s-au mutat acum în mediul online dar, aproape 30% dintre elevi și 43% dintre profesorii României nu au toate resursele logistice pentru școala online. Adică fie nu dețin tabletă, laptop sau o conexiune la internet, iar în unele cazuri chiar dacă toate acestea există, calitatea lor este una slabă și îngreunează tot procesul de desfășurare a cursurilor. Orele pe telefon nu înseamnă școală.  Înainte atrăgeam atenția elevilor și părinților despre cât de nociv este timpul petrecut în fața  laptopului/tabletei, iar acum sunt nevoiți să stea cu orele.“

De asemenea, el atarge atenția că într-o familie cu mai mulți copii, e aproape imposibil să oferi acces la educație, chiar și în mediul urban.

Această pandemie a îngreunat viața tuturor, dar e important să păstrăm o urmă de normalitate în tot ceea ce pare a fi anormal.

Criza Coronavirus a accentuat vulnerabilități ale sistemului nostru de învățământ și avem obligația să investim mai mult și mai inteligent în viitor, în copiii României. În educație.

Tinerii noștri merită să se bucure de cele mai bune condiții pentru a învăța, iar noi suntem datori să facilităm procesul lor de învățare.

La alegerile parlamentare din 𝟔 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 poți schimba România, 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐏𝐌𝐏 pentru a #MișcaRomânia înainte. Votează Mărul.

La comanda Partidul Mișcarea Populară Alba , C.M.F. 11200012

Service camioane
Comments are closed.