O albaiuliancă a fost bruscată de un șofer al societății de transport public

- Administratie - decembrie 14, 2023
Distribuie

Astăzi, 13.12.2023 – ora 15.30, șoferul de pe microbuzul cu numărul AB 07 HEY, ruta 102T, în clipa în care am pus mâna pe mâner să deschid ușa microbuzului, a pornit și m-a târât vreo 5 m, destabilizându-mă, rănindu-mă la cot și picior, murdărindu-mi hainele.

După ce am coborât și am sunat la dispecerat ca să-l reclam, a coborât și el, m-a bruscat, a încercat să-mi smulgă telefonul ca să nu vorbesc – noroc cu oamenii din jur care au strigat la el să mă lase în pace.

Dispecera a zis că nu e treaba ei, că ea nu are ce-mi face, că cică acel șofer s-ar fi plâns de mine că eu nu-mi iau bilet. I-am spus că eu i-am arătat biletul de fiecare dată când mi l-a cerut, atunci a zis că poate mă confundă (deci e clar că nu e prima dată când hărțuiește călătorii). E foarte interesantă tanti asta dispeceră 🙂 care știa sigur – deși nu mă cunoaște – că de mine s-ar fi plâns șoferul – probabil vede prin telefonul fix cu cine vorbește.

Este a nu știu câta oară când acest șofer (nu știu cum îl cheamă că nu avea numele afișat) se ia de mine și de alți călători, oprește intenționat departe de trotuar, mai ales când plouă și sunt bălți, departe de stația de autobuz ca să aibă motiv să nu ia călători. Exact cum a intenționat și astăzi.

A refuzat de mai multe ori să primească în microbuz persoane de etnie romă pe motiv că nu au bilet, deși s-a întâmplat să-i spună că au bilet sau abonament și chiar să i-l arate.

Hărțuirea lui a pornit de la 2 probleme: odată că l-am întrebat de ce oprește la un metru de trotuar când sunt bălți și a zis că el la serviciu face ce și cum vrea el, să nu-i zic eu ce să facă, că nici el nu vine la mine la serviciu să-mi zică ce să fac.

Și a doua când l-am întrebat de ce nu a vrut să ia o bătrână și mi-a zis că aceasta pute.

Că îmi cere biletul de fiecare dată, nicio problemă, îi arăt biletul sau mesajul de fiecare dată. Doar că el nu se mulțumește să-l vadă din mâna mea, are pretenția să-i dau telefonul în mână.

Mi-a spus că pot să fac câte reclamații vreau, că el și-a luat deja avocat (interesant cum un inocent își angajează avocat înainte de a fi reclamat).

Se pare că aceste șofer nu știe că lucrează la o societate care prestează servicii, parcă s-ar crede stăpân, iar pe călători îi vede că sclavii lui care sunt obligați să-i accepte lui măgăriile.

Diana Carmen L

Service camioane
Comments are closed.