“Legea puturoșilor” nu are niciun efect! Asistații social încă sug bani nemunciți!

- Anchete - noiembrie 21, 2019
Distribuie

Nicio echitate socială: asistații sociali trăiesc pe spatele celor care muncesc zi de zi *Cine semnează ca primarul în județul Alba? *Peste 8.000 de asistați social in județul Alba *Dosarele de ajutor social – la discreția primarilor! Aproape 3 milioane de euro lunar pierde județul Alba din pixul primarilor

Începând din octombrie 2001 în România s-a încercat o echilibrare sau mai bine zis o îndreptare a unei nedreptăți făcute de statul român împotriva celor care din diferite motive medicale nu se puteau întreține în societate. Așa a apărut Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Doar că în paralel s-au creat premisele dezvoltării unui sistem bine măsluit de aleșii locali prin care nemunca a fost încurajată în mod legal și susținut în România, cu buna știință a tuturor primarilor.

Așa se face că numai în județul Alba ajunseseră ca în Ianuarie 2017 spre exemplu să avem nu mai puțin de 4.985 de asistați social, în timp ce la nivelul întregii țări aveam aproape 250.000 de beneficiari de ajutor minim garantat. La aceștia se adaugă evident ajutorul destinat familiilor lor, astfel încât în realitate numărul lor de regulă se dublează sau chiar triplează!!!

Încă de anul trecut, parlamentarii au încercat să mai stopeze cât de cât fenomenul puturoșilor remunerați de statul român, unul dintre artizanii schimbărilor legislative fiind și deputatul PNL de Alba, Florin Roman.

Acceptăm schimbarea ,dar să nu se schimbe nimic!

Curat Caragiale: “Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale” sau dacă nu ar fi de plâns, atunci ar fi de râs.

Începând cu data de 22 octombrie 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 192/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Astfel, potrivit noilor prevederi, refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage după sine încetarea dreptului la ajutorul social . În această situație, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social.

Doar că, tipic românesc. Atât de prost alcătuită este Legea (a se citi, atât de bine pregătiți sunt parlamentarii români), încât sunt o mulțime de ușițe lăsate astfel încât, în esență, nimic să nu se schimbe.

Mai exact: dacă un asistat social duce la primăria de care aparține o adeverință medicală cum că din cauza vertijului nu există siguranță pentru un anume loc de muncă, atunci primarul are undă verde să îi dea pe mai departe ajutorul social. (n.red. – vertijul este de departe cel mai des folosit impediment și de asemenea, și cel mai greu de combătut; în plus adeverința medicală poate fi eliberată foarte ușor de orice medic de familie, fără a fi nevoie de un consult de specialitate, pentru că legea nu o impune).

Așa se face că la începutul lui 2017 spre exemplu, la nivelul Județului Alba aveam 4.985 de beneficiari ai ajutorului minim garantat, ceea ce înseamnă că statul român cheltuia nu mai puțin de 1.308.310 lei/ lună, adică aproape 290.000 euro, deci nu mai puțin de 3.412.982 de euro într-un an!!!

Și, din păcate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Deși cu o legislație schimbată începând cu luna Octombrie 2018, care ar fi trebuit să însemne o reducere drastică a numărului de puturoși la nivelul Județului Alba, realitățile sunt altele. În luna ianuarie 2019, la nivelul Județului Alba avem 3.909 beneficiari ai venitului minim garantat, iar cheltuiala statului este de 990.600 de lei/lună.

În continuare una excesivă, bani care sunt plătiți evident din buzunarele populației active, a celor care își plătesc taxele și dările la stat.

ATENȚIE: dintre aceștia, o parte sunt chiar semeni de-ai noștri care sunt beneficiarii corecți ai acestui gen de ajutor!!!! Nu la ei facem referire în cuprinsul acestui material!

Cine sunt beneficiarii?

Familiile şi persoanele singure ale căror venituri se situează sub nivelul lunar al venitului minim garantat, au dreptul la ajutor social, conform legilor în vigoare. Ajutorul social se acordă pe bază de cerere şi declarație pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei şi veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia.

Aberant: furturile primarilor sunt nedetectabile!

Cel mai interesant este că nu există practic nicio autoritate care în esență să îi controleze pe primari. Ministerul Muncii și Justiției Sociale este forul guvernamental care reglementează și se ocupă practic de întregul sector al asistaților social, prin cadrul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială. Acestea sunt cele care primesc dosarele aprobate de primăriile din județ și mai apoi le bagă în plată.

După cum ne-au declarat oficialii din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, nu prea s-a întâmplat ca dosarele întocmite de primăriile din Alba să fie refuzate la plată și nici măcar ca edilii să fie trimiși în judecată pentru presupuse ilegalități.

Mai mult, ajutorul social a devenit mai nou o armă tot mai folosită de primarii din Alba. Și asta pentru că primarul este cel care aprobă în ultimă instanță un dosar de ajutor minim garantat. Iar de cele mai multe ori beneficiarii sunt oameni cu o pregătire școlară sub medie, analfabeți sau semianalfabeți, unii chiar semidocți, astfel că reacționează perfect la amenințări de genul: își tai ajutorul social dacă nu….!

Și aici edilii au dreptate! Nimeni nu îi controlează pe primari, astfel încât pot face chiar ce îi taie capul cu ajutorul social la nivelul comunei sau orașului unde sunt unși stăpâni, din 4 în 4 ani!

Service camioane