La Prefectura Alba au fost soluționate peste 72 dosare depuse în baza Legii 123 de modificare a Legii fondului funciar

- Actualitate - mai 15, 2024
Distribuie

Peste 72 dosare depuse în baza Legii 123/ 2023 de modificare a Legii fondului funciar, nr.18/.1991, soluționate.

În cadrul ședinței Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din județul Alba, desfășurată miercuri 15 mai, a.c., sub conducerea prefectului Nicolae Albu, au fost soluționate 72 dosare depuse în baza Legii 123/ 2023 de modificare a Legii fondului funciar, nr.18/.1991.

Solicitările au fost primite de la Comisiile locale: Scărișoara, Avram Iancu, Șugag, Ocoliș, Abrud, Pianu, Baia de Arieș, Sohodol, Bucium, Meteș, Arieșeni.

De asemenea, au fost primite 53 cereri prin care s-au solicitat terenuri aferente caselor de locuit, adresate de comisiile locale: Lopadea Nouă, Bucerdea Grânoasă, Jidvei, Alba Iulia, Blaj, Șona, Sâncel, Șpring, Aiud, Cergău, Teiuș, Șibot.

Pe ordinea de zi a ședinței au fost înscrise spre dezbatere 76 puncte, astfel:

În prima parte a ședinței s-a prezentat situația litigiilor din 11 dosare, aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din județul Alba are calitatea de parte, aprobându-se toate propunerile pentru formularea unor acțiuni în instanță.

În partea a doua a ședinței au fost adoptate un număr de 65 de proiecte de hotărâri, din care 61 propuneri au fost validate, 2 propuneri au fost respinse, 1 amânată, 1 comunicat răspuns în scris.

Instituția Prefectului – Județul Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.