Joi: Conferinţă internaţională de tradiţie la Alba Iulia

- Evenimente - noiembrie 17, 2020
Distribuie

Facultatea de Științe Economice, împreună cu Școala Doctorală de Contabilitate din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, organizează online, joi 19 noiembrie, cea de-a 12-a ediţie a manifestării științifice internaționale International Conference on Management, Economics and Accounting – ICMEA 2020.

La eveniment vor participa peste 100 de persoane, cadre didactice, cercetători şi doctoranzi din cadrul unor universități şi institute de cercetare de prestigiu din România (Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj Napoca, Institutul de Economie Naţională al Academiei Române, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe Tehnologice „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Transilvania din Brașov ş.a.), dar şi din străinătate (Moldova, Polonia, Ungaria).

Programul cuprinde cinci secţiuni: Contabilitate, audit şi guvernanţă corporativă; Finanţe şi analiză financiară; Marketing, Turism și Strategie; Dezvoltarea afacerii şi inovare responsabilă; Colocviul doctoral. De asemenea, vor fi prezenţi reprezentanți ai mediului de afaceri local și regional.

Deschiderea oficială va avea loc joi 19 noiembrie, începând cu ora 9.30, online, pe platforma Microsoft Teams și poate fi accesată folosind următorul link: https://tinyurl.com/y4nyuwyt.

Pentru mai multe detalii cu privire la program și la datele de conectare, puteţi să accesați pagina evenimentului: http://dime.uab.ro/sites/icmea2020/

Service camioane
Comments are closed.