„Întâlnire prin corespondență”, primul spectacol cu Skepsis din acest an 

- Actualitate - februarie 12, 2024
Distribuie

Joi, 15 februarie 2024, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, grupul Skepsis vă invită la spectacolul „Întâlnire prin corespondenţă” – un spectacol realizat după una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, autor contemporan care se bucură de o largă popularitate și ale cărui opere sunt prezentate în întreaga lume.

În spectacolul „Întâlnire prin corespondenţă” publicul urmărește pas cu pas evoluţia unei situaţii în care nu știm în ce măsură aparențele înșală sau nu. Ironiile fine, umorul, conflictele, raporturile care se nasc și se construiesc treptat între personaje, transformă o întâlnire banală într-o încrucișare a unor destine diferite.

„Am dorit ca primul nostru spectacol din acest an să fie acesta deoarece Întâlnire prin Corespondență este spectacol sensibil, încărcat de tensiune și emoție. Nu lipsesc întorsăturile de situaţie, umorul fin și momentele în care povestea personajelor ne arată încă o dată că sufletele noastre poartă povara alegerilor pe care le facem în viață și că nu ne putem elibera fără a ne privi sincer în oglindă.” – Viorel Cioflică – Coordonator.

Biletele (20 lei pt adulți; 10 lei pt studenți și pensionari; 5 lei pt copii) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de luni, 12 februarie 2024, între orele 09.00-15.00 și până joi, 15 februarie 2024, până la ora 18.30. Fondurile obținute astfel sunt direcționate exclusiv spre susținerea proiectului cultural „Stagiunea cu Skepsis 2024”, desfășurat de Grupul Skepsis pentru Alba Iulia.

Evenimentul este prezentat în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2024 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Parteneri ai evenimentului sunt Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Fundaţia „Inter-Art” Aiud, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Grupul Skepsis

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.