Fonduri pentru construirea rețelei de apă uzată și a stației de epurare în satul Veseuș, comuna Jidvei

- Administratie - iunie 29, 2023
Distribuie

Joi, 29 iunie, în prezența domnului senator Claudiu Vasile Racuci am semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Construire rețea de apă uzată și stație de epurare în sat Veseuș, comuna Jidvei, județul Alba”, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Valoarea totală cu TVA a investiției este de 19.082.817,01 și proiectul va deservi localitatea Veseuș.

Conform proiectului, rețeaua de canalizare va avea o lungime de 7.780 de metri și va cuprinde un număr de 182 de cămine menajere, cu o adâncime cuprinsă între 0,8 și 4,4 m.

Racordarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare se va efectua din conducte PVC Dn 160 mm. Se propune un număr de 350 de racorduri, pentru aproximativ 1.300 de locuitori.

Totodată, marți 27 iunie, a fost lansată în SEAP licitația pentru obiectivului de investiții: „Modernizare străzi în localitatea Căpâlna de Jos, comuna Jidvei, județul Alba”.

Valoarea totală a lucrărilor este de 7.010.568,55 lei.

Potrivit proiectului, se vor moderniza 16 străzi, cu o lungime totală de 4,3 km.

Claudiu Răcuci, secretar de stat MDLPA

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.