Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: fragment din eşarfa unui drapel de luptă românesc din Războiul de Independenţă (1877-1878)

- Evenimente - ianuarie 24, 2021
Distribuie

Exponatul lunii ianuarie, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş, este un fragment de eşarfă tricoloră care a fost ataşată de unul dintre steagurile de luptă româneşti folosite în timpul Războiului de Independenţă al României (1877-1878).

La asediul redutei Griviţa, un stindard de luptă era pe punctul de a fi capturat de otomani, de la stegarul român ucis, moment în care plutonierul Alexandru Fărcăşanu, originar din Apoldu de Jos, jud. Sibiu, emigrat în România şi combatant în acest război, a intervenit şi l-a recuperat din mâinile turcilor. S-a încins la brâu cu el şi cu eşarfa şi a continuat să lupte, salvând astfel drapelul şi batalionul de la dezonoare. După încheierea războiului, Alexandru Fărcăşanu a păstrat eşarfa drapelului, care după moartea sa a ajuns în posesia preotului Aurel Gligor, originar din Bistra, jud. Alba, preot-paroh la Mărtineşti (astăzi sat component al comunei Tureni din județul Cluj), în perioada interbelică.

Acesta a împărţit-o în mai multe fragmente, unul dintre ele ajungând în patrimoniul muzeului din Sebeş, fiind donat, în anul 1961, de către prof. Ion Munteanu, directorul de atunci al Casei Pionierilor din localitate.

Fragmentul de eşarfă a fost tăiat sub forma unui fanion, are culorile dispuse longitudinal, de la stînga la dreapta – roşu, galben şi albastru şi dimensiunile 25×14,5 cm, fiind fixat cu un şnur de mătase roşie, pe un document semnat de preotul Aurel Gligor, care-i atestă autenticitatea.

Service camioane
Comments are closed.