Este oficial, apare o nouă stațiune pe litoralul românesc: documentele au fost semnate

- Nationale - august 15, 2023
Distribuie

Ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, a semnat luni, la Năvodari, avizul pentru înființarea Organizației de Management al Destinației (OMD) „Stațiunea Mamaia Nord”, înmânând ulterior acest aviz primarului orașului Năvodari, Florin Chelaru. Prin această decizie, Stațiunea Mamaia Nord devine un obiectiv de investiții separat.

Îmi doresc să promovăm turismul românesc şi cred că putem reuşi doar printr-o conlucrare bună între instituţiile statului, inclusiv cele de control, şi reprezentanţii mediului de afaceri şi desigur, noi, echipa de la Ministerul Economiei, Antreprenoritaului şi Turismului. Guvernul României şi-a asumat atragerea tuturor fondurilor prin PNRR alocate organizaţiilor de management al destinaţiei. În total, vorbim despre 10 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro pentru dezvoltarea OMD-urilor (pe proiecte de infrastructură menite să sporească accesibilitatea, sustenabilitatea şi dezvoltarea destinaţiilor) şi încă 2 milioane de euro pentru digitalizarea destinaţiilor turistice şi elaborarea strategiilor de dezvoltare şi marketing turistic”, a declarat Ştefan-Radu Oprea, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economie

Totodată, primarul oraşului Năvodari Florin Chelaru a transmis că OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă oficializarea parteneriatului puternic dintre operatorii din turism de pe litoral şi Primăria Năvodari.

„Am demarat înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord încă din anul 2021, însă modificările legislative ulterioare ne-au pus în situaţia de a relua anumite etape procedurale. Dar, cel mai important, astăzi am primit oficial, din partea domnului ministru Ştefan Radu Oprea, avizul Ministerului Economiei şi Turismului pentru înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord, ceea ce înseamnă că staţiunea noastră de suflet are de acum toate pârghiile pentru a se dezvolta şi a creşte. OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă, în primul rând, oficializarea parteneriatului puternic dintre operatorii din turism  de pe litoral şi Primăria Năvodari. Suntem o singură echipă de acum, deciziile le luăm împreună şi avem ca obiectiv comun realizarea unui turism la cele mai înalte standarde. OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă, în egală măsură, accesul la fonduri europene pe care Primăria, ca autoritate publică locală, nu le putea accesa. Vor fi mulţi bani europeni care vor ajunge în dezvoltarea staţiunii, de la infrastructură, modernizarea spaţiilor publice, promovare şi până la organizarea de evenimente. Este evident că va fi mult de muncă, că avem nevoie de oameni cu viziune, dar sunt convins că echipa OMD Staţiunea Mamaia Nord se va ridica la nivelul aşteptărilor pentru că toţi avem acelaşi deziderat: o staţiune înfloritoare, cu turişti din ce în ce mai mulţi şi mai mulţumiţi de condiţiile şi serviciile oferite. Succes OMD Staţiunea Mamaia Nord!”, a declarat primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, conform sursei citate.

The post Este oficial, apare o nouă stațiune pe litoralul românesc: documentele au fost semnate first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Service camioane
Comments are closed.