English 4 Kids – Clubul de engleză la Biblioteca Județeană Alba

- Actualitate - februarie 20, 2024
Distribuie

Luni, 26 februarie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba reîncepe proiectul English 4 Kids – Clubul de engleză. Proiectul se desfășoară sub forma unui club de limbă și civilizație engleză pentru copii și implică învățarea limbii engleze prin joc, joacă în limba engleză, lectură din cărți în limba engleză, ateliere creative în limba engleză și elemente artistice care sprijină învățarea activă. Clubul de limbă și civilizație engleză pentru copii se va desfășura și în acest an în fiecare lună și de fiecare dată va fi abordată altă temă.

Tema abordată de această dată este „Welcome to my house”, iar gazda activității este, ca de obicei, doamna profesoară Diana Mortură.

„English 4 Kids – Clubul de engleză” este un proiect organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și are ca bază de plecare cartea de limbă engleză din colecțiile bibliotecii și Fondul special – Raftul American. Cărțile vor fi prezentate de bibliotecara Ana-Maria Pienar, coordonatoarea proiectului.

Copiii care vor să împrumute acasă cărțile prezentate sunt așteptați de luni până vineri, între orele 9:00-17:00, la secția pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Reamintim celor interesați că înscrierea la bibliotecă este gratuită. Informații suplimentare și programarea pentru împrumutul sau rezervarea de carte se poate face și telefonic la numărul 0258811443, interior 15 sau pe adresa de e-mail: bjasectiacopii@yahoo.com.

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.