Emil Antoniu Popescu: Câteva considerații legate de votul pentru Bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Alba Iulia

- Administratie - ianuarie 31, 2023
Distribuie

E evident că am o dezamăgire, fiindcă am sperat că Bugetul va trece. Mă așteptam, de exemplu, ca viceprimarul Marius Filimon să voteze „pentru”. El are, în defintiv, în subordine Direcția Tehnică. Și e parte din echipa care conduce administrația locală de peste doi ani de zile! Îl respect pe Filimon foarte mult, se implică, însă pe acest subiect cred că a greșit.

Pe de altă parte, DACĂ existau idei din partea liberalilor, DACĂ existau amendamente, primarul Gabriel Pleșa le asculta și încerca să le integreze în proiectul de buget. Dar nu a fost vorba de așa ceva.

L-am auzit, la radio, pe Marius Hațegan, președintele PNL Alba Iulia, care a afirmat că discută, de 2-3 săptămâni, problema bugetului cu viceprimarul Filimon. E dreptul lor să o facă în partid, dar cred că Filimon ar fi trebuit să ridice această problemă colegial, într-o discuție la Primărie, cu mine și cu Gabriel Pleșa. Așa cred eu că era firesc. E alegerea lor, personal cred că una eronată. Evident, vor urma discuții, fiindcă Bugetul va trebui trecut și va trece. Nu de dragul partidelor, cât pentru ca orașul să fie, dacă vreți, „funcțional”.

În clipa de față, vă spun sincer, suntem, în multe privințe, legați de mâini și de picioare, administrativ vorbind. Sunt zeci de proiecte blocate, sunt afectate tansportul în comun, bursele elevilor, investițiile și-atâtea altele. Nu e deloc în regulă, credeți-mă!

Văd acum că mai toate tunurile sunt puse pe Gabriel Pleșa. Nu zic că primarul e perfect, dar pe subiectul legat de Buget are dreptate. Cum poți tu, PNL sau PSD, să votezi împotrivă și să nu vii cu un amendament, cu argument tehnic, pe cifre, pentru care ai făcut asta?

Lumea trebuie să știe cum stau lucrurile. Iar consilierii locali ar trebui să pună mai presus de orice binele orașului. Nu să „bifeze” orice cerere venită din sediul de partid X sau Y.

De-acum va trebui să găsim, toți cei implicați, formula cea mai bună pentru Alba Iulia și albaiulieni.

La masa dialogului, dincolo de orgolii sau erori care costă, cel mai mult, cetățeanul!

Emil Antoniu Popescu, viceprimar al Municipiului Alba Iulia

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.