Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, adoptată

- Nationale - februarie 17, 2021
vot
Distribuie

Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

S-au înregistrat 357 de voturi pentru.

Un număr de 30 de parlamentari nu au votat. 

Comisia pentru statut a adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Singurii parlamentari care s-au abţinut au fost cei de la UDMR.

Preledintele Camerei Deputaților, liderul PNL Ludovic Orban a afirmat că Legislativul are acum ocazia, odată cu votarea eliminării acestor indemnizaţii să arate că „cine împarte nu îşi face parte şi că nu ia partea leului şi că legile trebuie făcute pentru cetăţeni şi nu pentru privilegiaţi şi că nimeni nu are dreptul să aibă privilegii”.

În replică, liderul PSD Marcel Ciolacu i-a reproşat fostului premier că nu a emis ordonanţă de urgenţă pentru a elimina toate pensiile speciale, deşi a avut destul timp să facă acest lucru.

Liderul senatorilor UDMR Lóránd Turos a afirmat că „eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor nu este altceva decât praf în ochi pentru electorat”, iar Uniunea susţine în continuare că este nevoie ca pensiile speciale pentru toate categoriile să fie eliminate. Parlamentarii UDMR sunt singurii care nu au votat când a fost adoptat proiectul de lege al PSD care prevede această eliminare.

Service camioane
Comments are closed.