Elevii militari Roxana Bizău și Ștefan Orlea, premiați în concursuri literare

- Din Judet - mai 29, 2023
Distribuie

Elevii caporal Roxana Bizău și Ștefan Orlea (clasa a X-a) au fost premiați la două concursuri literare, menite să-i apropie pe elevi de valorile culturale autohtone. Apropiați de domeniul creației literare, cei doi elevi, pregătiți de doamna profesoară de limba și literatura română, Cosmina Mircea, au avut ocazia de a-și valoriza competențele de comunicare și cele de analiză critică a textului literar, fiind premiați pentru abordarea lor creativă.

La Festivalul concurs „Liviu Rebreanu – satul românesc” (Aiud) eleva caporal Roxana Bizău a obținut Premiul I, iar elevul Ștefan Orlea, Premiul III.

„Participarea la acest concurs a fost ocazia de ocazia de a evidenția contrastele satului ardelenesc văzut din perspectiva lui Liviu Rebreanu, care ilustrează în operele sale un univers unde diferențele se unesc, fiind adoptată ideea potrivit căreia contrariile coincid. Lumea romanelor sale este complexă și cuprinde „creație de oameni și viață” în care este evidențiată legătura ancestrală a țăranului cu pământul, dar și dualitatea existenței. Amplele monografii ale mediului rural, pe care Rebreanu le transpune în creațiile sale, conturează viziunea sumbră pe care autorul o are asupra vieții, acesta pătrunzând în nucleul satului și scoțând la iveală imagini și psihologii ale eroilor care oferă transparență vieții”, a mărturisit Roxana.

„De când am început să citesc primul roman al lui Liviu Rebreanu, am constatat că acesta prezintă cu totul realitatea satului tradițional românesc în care bunicii și strămoșii noștri și-au dus veacul, dar chiar și eu, care provin din mediul rural. Participând la acest concurs am reușit să descopăr legătura strânsă dintre modernul din zilele noastre și arhaicul de pe vremea autorului, transpuse simetric și complementar în romanele sale. Cu ajutorul doamnei profesoare m-am documentat bine și am reușit să obțin și la acest concurs de eseu un premiu, descoperind unul dintre cei mai buni autori români în creația „Satului românesc”, a spus Ștefan.

Evenimentul a fost organizat de Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud în parteneriat cu Centrul Multicultural – Direcție Municipală de Cultură – „Liviu Rebreanu” Aiud Despărțământul Astra „Ovidiu Hulea” Aiud și Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Un alt eveniment cultural care a adus premii elevilor pasionați de literatură a fost Concursul literar județean cu participare regională de Poezie, Proză și Eseuri critice „Nichita Stănescu – Dreptul la timp” (Ploiești). La acest concurs, eleva caporal Roxana Bizău a obținut Premiul III la secțiunea eseu critic, prin redactarea unei lucrări pornind de la un text liric propus de organizatori, poezia „Rugăciunea”.

Evenimentul cultural a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Colegiul Național „I.L. Caragiale” Ploiești.

Felicitări pentru premiile obținute!

Colegiul Național „Militar Mihai” Viteazul Alba Iulia

Service camioane
Comments are closed.