Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare cu executare

- Nationale - martie 2, 2021
Distribuie

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. În plus, ea are interzis exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de 3 ani, după ce executarea pedepsei cu închisoarea.

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.

Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) – 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) – 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de aproximativ un milion de lei de la Elena Udrea.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Service camioane
Comments are closed.