CSM Volei Alba Blaj va organiza, la Sibiu, un turneu, din Cupa Challenge

- Sport - noiembrie 24, 2020
Distribuie

CSM Volei Alba Blaj va organiza, în Sala Sporturilor “Transilvania” din Sibiu, în perioada 9-10 decembrie, meciurile Grupei 1 din optimile și sferturile de finală ale Cupei Challengela volei feminin.

Confederația Europeană de Volei a schimbat formatul competiției din cauza pandemiei de coronavirus, astfel încât echipele să poată participa la meciuri în condiții de siguranță sanitară, conform măsurilor stabilite de autoritățile sanitare din fiecare țară.

Vor fi patru grupe, în cadrul cărora se vor disputa trei meciuri. Primele două partide vor conta pentru optimile de finală, învingătoarele urmând să joace, a doua zi, pentru calificarea în semifinalele competiției.

În cadrul turneului de la Sibiu, CSM Volei Alba Blaj va întâlni, în data de 9 decembrie, de la ora 17.00, învingătoarea dintre VK Pirane Brusno (Slovacia) și Sanaya Libby`s La Laguna (Spania), echipa calificată urmând a fi stabilită marţi, în Spania, după ce formația slovacă a câștigat prima manșă a șaisprezecimilor de finală cu 3-2.

În celălalt meci, tot în data de 9 decembrie, dar de la ora 20.00, se vor întâlni echipele FC do Porto (Portugalia) și VK Prostejov (Cehia).

Echipele învigătoare vor juca, în data de 10 decembrie, de la ora 17.00, meciul din sferturile de finală ale Cupei Challenge, partidă în urma căreia va fi decisă formația calificată în semifinalele competiției.

Meciurile se vor disputa fără prezența publicului.

Service camioane
Comments are closed.