Câteva concluzii despre funcționarea deficitară a Spitalului Orășenesc Cugir

- Administratie - martie 24, 2023
Distribuie

Astăzi (23 martie), am participat la ședința de Consiliu Local a orașului Cugir, alături de colegii mei consilieri locali USR din Orasul Cugir.

Am ridicat problema Spitalului Orășenesc Cugir, care este în centrul unor scandaluri care au acaparat spațiul public. Am simțit nevoia să ridic această problemă în ședința de Consiliu Local, având în vedere faptul că pe ordinea de zi a fost și numirea unui reprezentant al Consiliului Local Cugir în Consiliul de Administrație al Spitalului.

Concluziile au fost clare, există probleme precum:

-deficit de personal – există o legislație proastă privind modul în care reușesc spitalele mici să angajeze medici;
-centralizarea deciziilor la Ministerul Sănătății – în prezent, nu poți modifica structura paturilor într-un spital orășenesc decât cu aprobare de la minister;
-modul în care sunt finanțate spitalele – practic, sunt puse să funcționeze ca o societate comercială, plătite la numărul de externări și nu la calitatea actului medical.

M-am bucurat că la ședință a fost prezent și managerul Spitalul Orasenesc Cugir, care a explicat situația, dificultățile pe care le au în gestionarea resursei umane și problemele ce țin de actuala legislație privind funcționarea spitalelor din România.

Sunt lucruri care trebuie reparate privind legislația sistemului sanitar din România, iar în perioada următoare voi încerca să vin cu câteva inițiative legislative care să remedieze din problemele sistemul sanitar, astfel încât să avem spitale funcționale care să ofere un act medical de calitate pacienților din România.

Beniamin Todosiu, deputat USR de Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.