Bărbat reținut 24 de ore de polițiști pentru furt

- Din Judet - iulie 13, 2021
alba
Distribuie

La data de 12 iulie 2021, polițiștii din Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat, de 48 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că, în seara zilei de 11 iulie, a fost victima unei infracțiuni.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliție Municipiului Alba Iulia, a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din Alba Iulia, care, în jurul orei 21,00, ar fi abordat victima în fața blocului în care aceasta locuiește și, folosind violența, ar fi deposedat-o de un telefon mobil, în valoare de 2.500 de lei și de suma de 30 de lei.

Față de bărbatul bănuit de tâlhărie, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 13 iulie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Service camioane
Comments are closed.