Asociația Agent Green redeschide, începând de azi, înscrierile pentru atelierele din programul educațional SUNT NATURĂ  pentru „Săptămâna Verde” şi „Şcoala Altfel”

- Administratie - septembrie 27, 2023
Distribuie

Programul educațional SUNT NATURĂ  pornește de la legatura și interdependența dintre oameni, animale și natură și se bazează pe principiile educației umanitare prin generarea sentimentelor de empatie, compasiune și respect față de toate viețuitoarele ca parte a mediul înconjurător. Programul oferă cunoștințele și înțelegerea necesara pentru  manifestarea unui comportament pozitiv, prosocial, și proactiv; favorizează responzabilizarea față de mediul înconjurător în relație cu toate componentele acestuia: biotopul, biocenoza, componența antropică. Ne adresăm, fără discriminare, tuturor elevilor indiferent de statutul financiar și social al acestora, de zona geografică, de orientarea religioasă sau alte prejudecăți.

Îndrumarul meu despre NATURĂ ” este un manual eco- educațional pe care îl punem la dispoziție profesorilor, ca suport de curs, fiind adaptat fiecărui nivel de studiu de la clasa I pâna la liceu.

Prin intermediul acestuia îl vom cunoaşte pe Ips, gândacul molidului, pe croitorul stejarului şi pe asprete, peştele mai vechi decât dinozaurii şi vom afla de ce sunt importante organismele minuscule care formează planctonul. Ne căţărăm prin copaci ca să înţelegem ce casă minunată este un stejar pentru sute de specii de păsări şi insecte. Vom afla cum a devenit omul cel mai bun prieten al câinelui şi care este viaţa nevăzută a vieţuitoarelor dintr-o grădină. Mergem pe urma obiectelor pe care le folosim zilnic şi care par a fi de neînlocuit. Aflăm care este atitudinea oamenilor faţă de animale şi ce putem face pentru a le salva şi ocroti. Vom afla cât de importante sunt deciziile şi alegerile noastre şi ce impact au ele asupra Naturii. Ce gesturi pentru Natură putem face în fiecare zi şi cum o putem proteja; ce resurse ne oferă Natura şi cum le putem folosi fără să distrugem mediul înconjurător.

Pâna în prezent programele „Săptămâna Verde” şi „Şcoala Altfel” au făcut ca proiectul nostru să ajungă la peste 190 de profesori şi învăţători din 31 de şcoli din Bucureşti şi din ţară. Peste 3.800 de elevi au ajuns astfel mai aproape de Natură.


Atelierele pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal sunt gratuite şi susţinute de către reprezentanţii Agent Green pe baza înscrierilor la  veronica.tulpan@agentgreen.org

Service camioane
Comments are closed.