Alba Iulia: Transport ilegal de persoane depistat de polițiști

- Administratie - aprilie 6, 2023
Distribuie

Miercuri, 5 aprilie 2023, în jurul orei 7.45, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au oprit, pentru control, pe strada Zlatnei din municipiul Alba Iulia, un autoturism care era condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Poiana Vadului, județul Alba.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul efectua un transport de persoane, fără a deține autorizație în acest sens, iar dreptul de utilizare asupra autoturismului era suspendat după ce, la data de 18 martie 2023, a fost depistat și sancționat, de către polițiști, pentru transport ilegal de persoane.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin 4 Cod Penal.

Șoferul a fost sancționat contravențional, conform Legii 38/2003, privind transportul în regim de taxi, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar complementar i-a fost suspendat dreptul de utilizare a autovehiculului, pentru o perioadă de 6 luni.

Service camioane
Comments are closed.