Alba Iulia rămâne un oraș magnet pentru fondurile europene

- Stirile Zilei - iulie 17, 2021
alba
Distribuie

Peste 370 de milioane de lei, fonduri europene nerambursabile atrase de primărie, definesc parcursul de succes al orașului Alba Iulia în perioada de finanțare 2014-2020.

Atragerea de fonduri nerambursabile a fost unul dintre marile avantaje ale primăriei municipiului Alba Iulia în ceea ce privește dezvoltarea pe termen scurt, mediu și lung. În ultimul exercițiu financiar 2014-2020, primăria municipiului Alba Iulia a reușit să atragă fonduri de peste 75 de milioane de euro, în cadrul proiectelor cu finanțare nerambursabilă. 70% din totalul bugetului de dezvoltare al orașului reprezintă fonduri europene, bani cu care orașul crește și joacă în liga profesionistă a municipiilor mari din România.

Lucrurile bune care se întâmplă la noi au atras atenția multor autorități publice din România, în ultimii 10 ani. Modelul de succes al lucrului cu proiecte și bani europeni inspiră zi de zi alte orașe din țară, care își doresc un parcurs de dezvoltare cel puțin la fel ca al Albei Iulia. În spatele acestor realități, stă o echipă de oameni care zi de zi doar asta fac în primărie: scriu proiecte europene și aduc bani pentru oraș. Valoarea muncii lor se vede în evoluția Albei Iulia ca oraș. Cele 75 de milioane de euro atrase în 7 ani, respectiv perioada de finanțare 2014-2020, pot acoperi salariile echipelor de proiecte pe 75 de ani. Un calcul simplu relevă faptul că un angajat al primăriei pe proiecte și-a asigurat practic salariul, într-o singură perioadă de finanțare, pentru 75 de ani, cât o viață profesională activă.

E, până la un punct, ca-n sport: dificil să ajungi în top și să rămâi acolo. Dacă în sport există și performanțe individuale notabile, aici, în scrierea de proiecte și atragerea de fonduri, e o muncă exclusiv de echipă, una titanică. Am scris, am atras bani europeni, am fost chiar campioni la asta și i-am transformat în plusuri pentru oraș. Acum, însă, bătălia pentru banii UE e mult mai dură, concurența mult mai mare și, cu toate astea, Alba Iulia a rămas sus, în top, continuă să aplice rețeta și să facă performanță. Proiectele cu fonduri europene aflate în implementare acum, în și pentru oraș, nu sunt doar cifre, ci indicatori concreți de performanță administrativă. Cea mai mare greșeală ar fi să ne declarăm mulțumiți, de aceea privesc cu optimism perioada de finanțare următoare” spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Accesul la fondurile nerambursabile au adus colaborări active cu instituții și orașe europene, din care echipa orașului a învățat enorm de multe lucruri. Participarea permanentă în proiecte coordonate direct de către Comisia Europeană, aplicarea la programe de finanțare cu impact puternic în promovarea dezvoltării sustenabile, deschiderea spre smart city, dezvoltare și turism inteligent, cooperarea cu Banca Mondială, agenții de rating, ambasade, universități de prestigiu și administrații ale unor orașe europene importante – toate au pus Alba Iulia pe harta vizibilității europene și au format o echipă de oameni a căror valoare se vede în tot ceea fac pentru oraș. Mai mult decât atât, administrații din România și din Europa deschid lunar comunicări și cooperări cu echipa Alba Iuliei, de la proiecte de branding de oraș la proiecte smart city, infrastructură durabilă și orașe sustenabile. Totul pentru ca și alte comunități să se poată dezvolta după modelul Alba Iulia. 

Indiferent că vorbim de Programul Operațional Regional sau Programul Operațional Capacitate Administrativă, de Horizon 2020 sau Programul Operațional Capital Uman, CERV, AFCN, AFM, Interreg, URBACT, fonduri norvegiene sau fonduri SEE (finanțate de țările donatoare  Lichtenstein, Islanda și Norvegia), echipa de proiecte a Primăriei Alba Iulia nu lasă neexplorată și nevalorificată nicio posibilă sursă de finanțare cu fonduri nerambursabile. Iar asta se traduce în proiecte noi dedicate dezvoltării orașului din două direcții și cu dublu suport: bani locali și bani europeni. Rata de succes și finanțare a proiectelor scrise și depuse este una foarte mare, însă există, în continuare, proiecte la care se muncește enorm, se scrie săptămâni la rând și care, din diverse motive, nu primesc finanțare „la prima strigare”. Aceste lucruri contribuie însă masiv la experiența echipei și, de cele mai multe ori, sunt actualizate, depuse din nou și finanțate ulterior.

Din toamna anului trecut până în prezent au fost depuse spre finanțare proiecte în valoare de peste 5 milioane de euro de către Municipiul Alba Iulia, informații detaliate legat de aceste proiecte, dar și despre proiectele aflate în pregătire, se regăsesc în tabelul care poate fi consultat aici: https://b.link/proiecte-alba-iulia

Alba Iulia conduce în topul orașelor din România care beneficiază de fonduri europene gestionate direct de Comisia Europeană: 21 de proiecte în cadrul cărora a deținut sau deține rolul de partener sau lider de parteneriat sunt listate de către Ministerul Fondurilor Europene la secțiunea exemple de bune practici:

Departamentul de comunicare din cadrul primăriei municipiului Alba Iulia

Service camioane
Comments are closed.