Activități europene pentru cetățenii din Regiunea Centru prin Europe Direct

- Administratie - martie 31, 2023
Distribuie

Va invitam si in acest an alaturi de EUROPE DIRECT Regiunea Centru pentru a afla mai multe informatii despre impactul Uniunii Europene in viata noastra! Vom pregati actiuni care vor implica mii de cetateni in designul dezvoltarii celor sase judete ale Regiunii Centru (Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu). Activitatile vor avea in centrul atentiei Anul european al competentelor, fiind propuse in colaborare cu structura gazda, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru si sustinute de Comisia Europeana. Evenimente, concursuri, drumetii, instruiri si multe activitati interactive sunt prevazute de EUROPE DIRECT Regiunea Centru cu accent pe invatare, pe impulsionarea cetatenilor si intreprinderilor sa se implice in comunitate, contribuind la tranzitia verde si la cea digitala, sa dea dovada de inventivitate si competitivitate. Ne dorim sa raspundem cerintelor publicului larg, pregatim cetatenii pentru alegerilor europarlamentare si sa reducem impactul negativ al stirilor denaturate despre actiunile europene.

„In calitate de structura gazda, atat prin programul de finantare nerambursabila pe care-l coordonam la nivel de regiune, Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, cat si prin actiunile pe care le propunem prin Europe Direct Regiunea Centru sau prin celelalte proiecte in care ne implicam, ne concentram activitatea pe tranzitia verde si digitala, pe protectia mediului, pe implicarea tinerilor, pe colaborarea cu cat mai multi actori regionali relevanti, cu obiectivul de a genera noi oportunitati de dezvoltare pentru cetateni si pentru economia regionala. In materie de proiecte pe care le finantam, vorbim de peste 1,4 miliarde de euro fonduri nerambursabile pe care le vom investi in dezvoltarea regiunii si crearea de noi locuri de munca, aspect completat de proiectele prin care urmarim imbunatatirea competentelor relevante ale actorilor regionali. Speram ca toate aceste actiuni le vor permite oamenilor sa faca fata cu succes schimbarilor de pe piata fortei de munca. Daca oamenii vor dobandi competentele cerute de piata, putem crea o societate care se implica pentru a contribui la redresarea economica echitabila si justa din punct de vedere social, dar si la o crestere durabila prin inovare si competitivitate a intreprinderilor. Pana la urma, toate acestea trebuie sa asigure confort, siguranta si sanatate mai buna pentru fiecare dintre cei peste 2 milioane de locuitori din regiunea noastra”, a declarat domnul Simion Cretu director general ADR Centru.

Dupa succesul inregistrat in editiile anterioare, echipa EUROPE DIRECT (ED) va propune continuarea Crosului Europei, care se va desfasura fizic in cel putin 12 orase din Regiunea Centru, cu scopul de a sublinia sustinerea europeana pentru un stil de viata sanatos, un mediu mai curat, incredere in viitor. Pentru a celebra Ziua Europei vom desfasura o activitate de cooperare transfrontaliera cu reprezentanti din mai multe state membre ce se focalizeaza pe comunicarea diversitatii europene prin experiente culinare. Retetele traditionale, ingredientele si etapele de preparare vor fi transmise unor echipe de elevi de la liceu se profil din regiune, care le vor prepara, conform instructiunilor, iar apoi, in 10 mai 2023, vor fi prezentate, degustate, jurizate in cadrul unui eveniment „Europe in a plate” (Europa in farfurie), unde echipele care au pregatit cele mai bune preparate fiind recompensate.

In privinta informarii referitoare la programul Next Generation EU, vom participa alaturi de structura gazda – care are calitatea de Autoritate de Management pentru Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027 – la activitati de informare si se vor redistribui informatiile privind apelurile de finantare existente pentru infrastructura, pentru mediul privat, vom promova oportunitatile de finantare pentru tineri, dar si programele sau evenimentele dedicate cetatenilor aflati in cautarea unui loc de munca.

Intr-un parteneriat extins intre centrele ED Romania „Traseul Solidaritatii pe Drumul care UnestE – Via Transilvanica” vom derula un concurs „eco-constient” dedicat elevilor, pentru crearea unor obiecte reprezentative pe un asa numit Traseul al Solidaritatii, care apoi vor fi prezentate in cadrul unei drumetii pe Via Transilvanica. In colaborare cu Inspectoratele Scolare Judetene din cele sase judete din Regiune, se va organiza un training pentru cadrele didactice privind sursele de informare, programele pentru tineri sau modul in care se poate scrie o cerere Erasmus. Activitatea va fi demarata prin inscrierea cadrelor didactice ce vor sa participe, din cele 6 judete, si cu sprijinul reprezentantilor Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale.

In domeniul relatiilor cu mass-media si cu multiplicatorii de la nivel local se urmareste extinderea Retelei regionale de Multiplicatori Locali de informatii. Vom comunica permanent cu reprezentantii mass-media iar prin Reteaua de multiplicatori din Regiunea Centru vom vorbi despre proiecte, despre oportunitati, vom intermedia intalniri intre reprezentantii mass-media si reprezentanti ai autoritatilor publice locale. Vom continua activitatea „Friendship challenge” si promovarea materialului educational al UE, prezentarea de solutii aplicate de protectie a mediului sau informatii utile in dezvoltarea personala a fiecaruia, organizata in 2022 in parteneriat cu Asociatia „Emanoil”, urmand a fi implicati si provocati elevii din cel putin 12 licee din cele sase judete din Regiunea Centru.

Context 2023 – Anul european al competentelor

In prezent, peste trei sferturi dintre intreprinderile din UE raporteaza dificultati in gasirea de lucratori cu competentele necesare, iar cele mai recente cifre furnizate de Eurostat sugereaza ca doar 37 % dintre adulti urmeaza cursuri de formare in mod regulat. Datele europene arata ca 4 din 10 adulti si una din trei persoane care lucreaza in Europa nu dispun de competente digitale de baza. In plus, inca din 2021, existau deficite de personal pentru 28 de ocupatii, de la constructii si asistenta medicala pana la inginerie si IT, ceea ce demonstreaza o cerere tot mai mare atat de lucratori cu inalta calificare, cat si de lucratori mai putini calificati. Exista, de asemenea, o reprezentare scazuta a femeilor in profesiile si studiile din domeniul tehnologiei, doar 1 din 6 specialisti IT si 1 din 3 absolventi fiind femei.

Aceste teme trebuie discutate si la nivelul Regiunii Centru, tinand cont de rolul sau european.

Sunteti invitati sa va implicati sau sa colaborati in aceste actiuni iar daca doriti sa aveti Centrul Europe Direct Regiunea Centru ca partener in actiunii proprii, puteti contacta echipa pe e-mail: europedirect@adrcentru.ro sau telefonic la 0358.403.122.

ADR Centru

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.