Nicolae Ciucă, din funcția de premier pe fotoloiul de președinte al Senatului

- Din Judet - iunie 13, 2023
Distribuie

În ziua în care președintele țării Klaus Werner Iohannis împlinește 64 de ani, Nicolae Ciucă (președintele PNL) a ajuns președinte al Senatului, iar Marcel Ciucă (președintele PSD) a fost nominalizat pentru funcția de prim-ministru.

Iată ce scrie Nicolae Ciucă, fost premier, pe contul său de socializare: „După încheierea activității la conducerea executivului și demararea procedurilor rotativei guvernamentale, am candidat și am fost ales președinte al Senatului României, a doua funcție în stat.

Din această poziție, voi face tot ceea ce stă în puterile mele pentru îndeplinirea obiectivelor politice stabilite la nivelul coaliției și pentru sprijinirea întregii activități guvernamentale. Avem proiecte care vor moderniza și dezvolta România, iar acestea constituie obiectivele pe care trebuie să le avem în vedere în derularea activității din cadrul Senatului.

Mulțumesc conducerii Senatului pentru modul în care a sprijinit activitatea cabinetului pe care l-am condus.

Cunosc bine care sunt provocările și dificultățile pe care executivul le are de depășit. Așadar, din postura de președinte al Senatului, voi contribui alături de colegii mei la găsirea de soluții pentru a facilita procesul legislativ necesar îndeplinirii obiectivelor stabilite prin programul de guvernare”.

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.