Ziua Copilului la Aiud, 2023

- Administratie - mai 30, 2023
Distribuie

Trei zile dedicate copiilor la Aiud…

Marți, 30 mai, ora 16.00, va avea loc vernisajul Expoziției de artă intercontinentală pentru copii, cu tema Speranța, organizată de Fundația Inter-Art Aiud în parteneriat cu Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud .

Expun 109 copii, din 23 de țări, 27 de profesori coordonatori. Deschiderea va avea loc la Galeriile Inter-Art Aiud, marți, 30 mai, ora 16.00.

Urmează miercuri, 31 mai, când Parcul Municipal Aiud se va transforma într-un carusel al distracției.

Haideți să ne jucăm împreună de Ziua Internațională a Copilului, începând cu ora 16:00, să ne bucurăm de zâmbetele și râsetele copiilor.

Avem pregătite o mulțime de surprize, jocuri, dar și lecții educative.

Haideți să creăm amintiri de neuitat într-un cadru magic și plin de culoare.

Alegeți-vă activitățile preferate de pe afiș și pregătiți-vă de o zi plină de distracție și veselie.

În avanpremiera Zilei Internaționale a Copilului, copiii preșcolari de la grădinițele din Aiud vor intra în atmosfera teatrului de păpuși, marți, 30 mai de la ora 10:00 și de la ora 11:00, în sala festivă a Colegiului Național „Bethlen Gabor” din Aiud:

„Erau odată un moșneag și-o babă și moșneagul avea o fată și baba iar o fată…”

Cei mici vor afla continuarea poveștii „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă marți, 30 mai, dis de dimineață.

Mai este puțin până vom da drumul la distracție!

De Ziua Internațională a Copilului, joi, 1 iunie, copiii cu vârsta până în 18 ani, vor avea acces gratuit la muzeu, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

Accesul ultimului vizitator fiind permis până la 15.30.

Service camioane
Comments are closed.