Cercetat pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis
În noaptea de 2/3 octombrie 2025, în jurul orei 03.40, polițiștii din Sebeș au fost sesizați de către un bărbat de 51 de ani, din comuna Săsciori, cu privire la faptul că autoturismul său a fost furat.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, un bărbat de 56 de ani, din Sebeș, ar fi profitat de faptul că autoturismul în cauză se afla parcat într-o stație de carburant de pe raza municipiului Sebeș, neasigurat și l-ar fi sustras, circulând cu acesta pe raza municipiului.
Autoturismul a fost identificat de polițiști în parcarea unui magazin din Sebeș, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatului de 56 de ani i-a fost anulat dreptul de a conduce.
Cercetările sunt continuate.


