joi, august 21, 2025

Top 5 Stiri

Postari recente

62 de unități de cazare s-au înscris în programul Litoralul pentru Toți

Ediția a 47-a a programului „Litoralul pentru Toți” se desfășoară între 1 și 30 septembrie 2025, cu prețuri care pornesc de la 53 de lei/noapte/persoană, a anunțat joi Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Reprezentanții FPTR spun că această ediție are o importanță specială, în contextul economic dificil:

  • TVA-ul la cazare a crescut de la 9% la 11%, începând cu 1 august;
  • voucherelor de vacanță li s-a schimbat politica de acordare, în defavoarea turiștilor și a operatorilor;
  • campaniile negative din online și presă au afectat imaginea litoralului și deciziile de cumpărare ale turiștilor.

„În acest climat, programul nu este doar o ofertă de vacanțe ieftine, ci un mecanism de reziliență și solidaritate, menit să ofere pachete accesibile, să compenseze scăderea cererii, să mențină unitățile deschise și personalul activ, dar și să atragă turiști noi”, precizează FPTR.

Extindere și oferte

Față de anii precedenți, ediția 2025 aduce o extindere a programului în aproape toate stațiunile, cu accent pe sudul litoralului – Mangalia, Jupiter, Saturn, Vama Veche – unde a crescut numărul locurilor disponibile.

Tarifele sunt reduse cu până la 60% față de vârful sezonului, iar hotelurile pun la dispoziție pachete variate, de la cazare simplă la all inclusive.

Exemple de tarife

  • Eforie Nord: de la 53 lei/noapte/persoană (2★, fără masă); pachet all inclusive (3★) – 214 lei;
  • Eforie Sud: de la 81,5 lei/noapte/persoană;
  • Jupiter și Venus: de la 70 lei;
  • Mangalia: de la 101 lei;
  • Mamaia: de la 69,5 lei.

Prețurile variază în funcție de clasificarea hotelului și tipul de masă ales.

Disponibilitate

Până acum, 62 de unități de cazare s-au înscris în program, oferind circa 3.500 de locuri de cazare pe noapte pentru turiști.

Service camioane
Distribuie

Popular Articles

Subscribe for notification