Ziua marilor emoții pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu: proces de importanță crucială la ICCJ

- Nationale - noiembrie 22, 2023
Distribuie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pe fond, miercuri, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, informează Agerpres.

„În temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 232/A din data de 11 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de trei judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 noiembrie 2023”, a decis ICCJ la începutul lunii noiembrie.

The post Ziua marilor emoții pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu: proces de importanță crucială la ICCJ first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Service camioane
Comments are closed.