Volumul de debut al scriitorului vrâncean Gabriel Borchină se va lansa la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

- Actualitate - martie 18, 2024
Distribuie

Joi, 21 martie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc lansarea primului volum din trilogia „Lacrimi de safir”, un volum al tânărului scriitor vrâncean Gabriel Borchină.

Evenimentul cultural organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Alba Iulia, va avea loc în sala de lectură a bibliotecii, începând cu ora 18,30, iar volumul va fi prezentat de profesoara Daniela Floroian, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Lansarea cărții „Lacrimi de safir” face parte din turneul susținut de autor în mai multe biblioteci din țară și va fi animat de momente de lectură din volum susținute de autorul Gabriel Borchină și de momente muzicale susținute de elevii profesorului Daniel Avram de la Școala de folk din Alba Iulia. Activitatea se va încheia cu o sesiune de autografe și fotografii.

„Se poate. Pur și simplu, se poate. Visul devine realitate dacă este construit pe doi piloni importanți: dedicare și perseverență. Întotdeauna succesul vă va înconjura, dacă vă țineți legați de disciplină și optimism. Mi-am dorit să lansez această carte și într-un spațiu cultural extraordinar cum este Alba Iulia și pentru că acest vis a devenit realitate se cuvine să mulțumesc Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, pentru deschiderea de a-mi face cunoscut volumul. Vă aștept cu multă încredere și optimism”, a transmis autorul Gabriel Borchină.

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.