Victor Negrescu: Am reușit: vom avea un salariu minim la nivel european!

- Externe - octombrie 28, 2020
Distribuie

“Am reușit: vom avea un salariu minim la nivel european!”, a anunţat europarlamentarul Victor Negrescu.

Acesta a amintit în context că inițiativa introducerii salariului minim european a venit din partea familiei social-democrate încă din anul 2014. De altfel, măsura a facut parte din programul candidaților Partidului Socialiștilor Europeni pentru șefia Comisiei Europene și a fost pentru prima dată evocată, la București, cu ocazia evenimentului organizat de către PES activists România, împreună cu candidatul PES, în cadrul campaniei din 2014.

“Sunt bucuros că suntem tot mai aproape de realizarea acestui deziderat și pot spune, astăzi, că în mod cert vom avea un salariu minim la nivel european. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut în această privință, în mod special partenerilor sociali și miilor de persoane care au semnat petiția inițiată de noi și care a fost depusă la Parlamentul European”, a declarat Victor Negrescu.

Conceptul se referă la principiul conform căruia pentru o muncă egală trebuie un salariu egal, decent, peste tot în Europa, iar pentru implementarea sa vor exista fonduri suplimentare, în special pentru IMM-uri, pentru a asigura o tranziție ușoară.

Propunerea executivului european prevede apariția salariului minim în toate statele europene, crearea unor mecanisme de dialog social eficiente și recomandă raportarea la salariu mediu național a salariului minim din fiecare stat membru, asigurându-se astfel condiții salariale decente pentru toți europenii, reducerea decalajelor și o evoluție graduală și predictibilă privind nivelul de trai la nivel european.

Partidul Social Democrat și PES activists România au lansat în luna ianuarie o campanie națională privind introducere salariului minim la nivel european, susțină activ de partenerii sociali, care a avut ca menire să sprijine eforturile PES pentru introducerea salariului minim european. Suplimentar, social-democrații au depus la nivelul Parlamentului României o serie de modificări legislative menite să introducă în legislația națională propunerile făcute la nivel european.

Service camioane
Comments are closed.