Proiectul de lege care prevede obligativitatea uniformelor în școlile publice a fost aprobat marți, 15 septembrie, de către Comisia pentru Învățământ din Senat, după o dezbatere aprinsă, caracterizată de schimburi intense de replici între senatori. Inițiativa urmează acum să fie prezentată în plen, unde Senatul, în calitate de cameră decizională, va oferi votul final. Discuțiile din cadrul comisiei au fost marcate de tensiuni. Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir, unul dintre inițiatorii proiectului, a intervenit de mai multe ori pe parcursul discuțiilor, a întrerupt membrii prezenți la ședință și a refuzat să răspundă la întrebările adresate de senatorul USR Ștefan Pălărie. La un moment dat, Daniel Zamfir a solicitat ca discuțiile să fie suspendate și proiectul să fie supus votului, conform edupedu. Membrii Comisiei pentru Învățământ din Senat au eliminat amenzile inițial prevăzute pentru părinții elevilor care nu poartă uniforma. Amendamentele au fost susținute de senatorii PSD, PNL și AUR, în timp ce reprezentanții USR s-au abținut de la vot, după ce au criticat inițiativa privind introducerea uniformei obligatorii în școli, potrivit Adevărul. În forma sa modificată, proiectul nu mai include sancțiuni financiare pentru părinții ai căror […]
Sursa: Ziarul




















