Un pușcăriaș de la Aiud plătit mai bine decât copilul Dumneavoastră?!

- Anchete - noiembrie 25, 2019
Distribuie

După cum deja se cunoaște, alocația pentru copil aproape se dublează de la 1 martie 2019, urmare a votului pe buget din Parlamentul României. Astfel, de la 1 Martie, alocațiile pentru copii vor crește de la 84 la 150 de lei, iar pentru copiii cu vârste între 0-2 ani de la 200 la 300 de lei. De menționat este faptul că tot acest demers al politicienilor a trecut la mustață: 123 de voturi pentru, 119 împotrivă și o abținere.

Cât valorează copilul dumneavoastră?

O întrebare simplă, cu un răspuns complex. Pentru un părinte, copilul este totul! Este viața și rațiunea de a trăi. “Pentru mine copilul meu este tot ce am pe lume. Pentru el trăim, pentru el muncim, pentru el ne sacrificăm. L-am avut și cu foarte multe greutăți, după o așteptare îndelungată și poate din acest motiv este cu atât mai iubit de mine și de soțul meu”, ne-a răspuns din inimă Manuela L. din Alba Iulia.

Lucrurile se schimbă radical atunci când vine vorba de politicieni, indiferent de culoarea lor politică. PNL, ALDE, PSD sau alte formațiuni s-au agățat cu nesimțire și grobianism de un agent electoral interzis prin lege: copilul. În cifre însă, lucrurile stau cât se poate de trist, iar asta înseamnă modul în care statul român în definitiv valorifică fiecare copil al acestei țări, pe fondul unui spor natural dezastruos.

Până la marele “succes” cu care se împăunează acum liderii PNL, sau marele deficit bugetar adus României cum privesc reprezentanții PSD și ALDE majorarea alocației copiilor, rămân câteva date foarte importante.

Norma de hrană pe zi: copii vs pușcăriași

Am făcut în ultima săptămână o analiză asupra veniturilor sau “banilor de buzunar” pe care îi au școlarii din câteva localități din județul Alba.

Astfel, din cei aproape 100 de copii din clasele I-VIII intervievați, în proporție de 62% primesc de la părinți 2-3 lei/zi pentru cele 8 ore cât sunt la școală (ore, drum la și de la școală). Marea majoritate a copiilor de la Școala din Șard ne-au spus că primesc 2 lei sau 2 lei si 50 de bani cu care își pot cumpăra cel mult o pungă de chipsuri sau poate un corn cu ciocolată.

Nici la școala din Galda de Jos lucrurile nu stau mai fericit. Aici am întâlnit copii care au declarat că primesc 5 lei (cam 20% dintre ei), în timp ce majoritatea au cam 3 lei de “cheltuit”.

De fapt, în mediul rural se pare că situația este cu mult mai tristă: sunt sate în care aproape jumătate din elevii care frecventează ciclul primar se bazează în mod exclusiv pe programul „cornul și laptele”. Asta înseamnă că nu primesc nici măcar 1 leu de la părinți pentru a mânca la școală.

În acest context, “sandwichul de acasă” deși considerat de copiii din mediul urban “demodat”, încă este sfânt pentru cei mai mulți dintre elevii din județul Alba.

În contrapartidă însă, norma de hrană a unui deținut este cu mult superioară normei de hrană a unui copil din Județul Alba. În luna ianuarie 2019, la Penitenciarul de maximă siguranță de la Aiud, norma de hrană a unui deținut era de aproximativ 5,7 lei. Este adevărat, pentru o zi întreagă.

Dintre cei aproape 100 de elevi chestionați, doar 4 dintre ei au spus că primesc 10 lei sau peste 10 lei pentru a-și cumpăra ceva de mâncare.

Peste 2.700 lei lunar pentru un deținut!

În mod evident, realitățile de mai sus nu se vor schimba radical acum că statul o să cheltuiască pe un copil în România 150 de lei în loc de 84 lei.

Chiar și așa, raportul copil-pușcăriaș este unul menit să ridice multe semne de întrebare, dar și multe frustrări. Și asta pentru că statul român cheltuiește lunar cu un deținut 993 de lei, sumă în care intră electricitate, apa, căldură. Iar dacă aici adăugăm și costurile de salarizare a personalului din penitenciare, ajungem la peste 2.700 de lei.

Aproape 17.000 de lei cheltuim cu un parlamentar.

Și mai injustă este proporția atunci când vine vorba de cât de mult cheltuie statul român cu un parlamentar. Astfel, din luna ianuarie, venitul brut al unui parlamentar s-a ridicat la 17.100 lei, iar cel net la 9.993 lei. Evident, nimeni nu este tras la răspundere pentru lipsa de la program sau produsul finit prost care iese din mâna (și uneori chiar capetele) acestora.

Service camioane