Un bărbat de 31 de ani din Zlatna a fost reținut de polițiști pentru mai multe infracțiuni

- Actualitate - ianuarie 11, 2024
Distribuie

În cursul zilei de 10 ianuarie 2024, polițiștii din Zlatna l-au reținut pentru 24 de ore pe un bărbat de 31 de ani, din Zlatna, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințate și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. (foto: arhivă)

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în luna decembrie 2023, în timp ce se afla împreună cu concubina sa, în vârstă de 28 de ani, din Zlatna, într-o locuință din comuna Racovița, județul Timiș, ar fi agresat-o.

Ulterior, după ce femeia a încercat să pună capăt relației și a revenit în județul Alba, bărbatul a amenințat-o.

În dimineața zilei de 10 ianuarie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, locuințele din Zlatna și Racovița, ale bărbatului, au fost percheziționate.

Polițiștii au ridicat un pistol neletal (supus autorizării), precum și o armă letală (pușcă), de asemenea supusă autorizării.

Bărbatul nu este autorizat în vederea deținerii de arme letale ori neletale din categoria celor supuse autorizării.

La percheziții, alături de polițiștii din Zlatna, au participat polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

În cursul zilei de azi, 11 ianuarie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Service camioane
Comments are closed.