Un bărbat care l-a catalogat “derbedeu” pe primarul Blajului, condamnat la plata unor daune morale importante

- Din Judet - octombrie 23, 2020
Distribuie

Un bărbat care a adus în mod repetat jigniri, acuzaţii mincinoase şi ameninţări pe reţeaua de socializare Facebook la adresa unor reprezentanţi ai voleiului românesc a fost condamnat la plata unor despăgubiri în valoare de 90 de mii de lei, daune morale.

Printre cei vizaţi de tirul jignirilor s-a aflat şi primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, catalogat drept “derbedeu”.

O altă ţintă a fost Gheorghe Vişan, la momentul respectiv preşedinte al Federaţiei Române de Volei.

“După aproape doi ani de proces, Judecătoria Iași a făcut dreptate, iar prin sentința pronunțată a arătat că nimeni nu poate profera jigniri, acuzații mincinoase sau amenințări pe o rețea de socializare, ascuzându-se în spatele unui pseudonim, fără ca aceste acțiuni să nu fie sancționate de instanța de judecată!

CSM Volei Alba Blaj salută acest succes în instanță, prin care a fost protejată onoarea și demnitatea reclamanților și a familiilor acestora, împotriva acțiunilor persoanei din spatele pseudonimului „Sorin Roman”, care prin postările sale în spațiul public, pe grupul „Volei România”, a crezut că i se permite orice, cu oricine și oricât! În același timp, această soluție a instanței este reparatorie pentru demnitatea murdărită a atâtor sportivi, antrenori sau oficiali din voleiului românesc și internațional, pe care personajul – „ Sorin Roman” – i-a „bălăcărit” constant în acești ani, fără a-i cunoaște sau a-i întâlni vreodată pe majoritatea dintre ei!

Judecătoria Iași a înțeles că demnitatea oamenilor, performanțele unui oraș și munca unui club nu pot fi călcate în picioare la nesfârșit, în numele unui pseudojurnalism sportiv sau a unei false libertăți de exprimare duse la extrem, de o persoană ascunsă în spatele unui pseudonim!

Această soluție este o mare victorie a onoarei și a valorilor umane împotriva tuturor acelora care cred că în România de azi li se permite orice!”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de facebook Volei Alba Blaj.

Service camioane
Comments are closed.