Tribunalul Alba: Concluziile activităţii de sondare a opiniei publice în ceea ce privește percepția asupra activităţii instanţei

- Din Judet - decembrie 23, 2022
alba
Distribuie

În perioada octombrie – noiembrie 2022, în vederea evaluării manageriale a activităţii Tribunalului Alba şi a personalului instanţei, precum şi pentru identificarea punctelor vulnerabile şi implementarea unor soluţii administrative concrete, de îmbunătăţire a funcţionării instanţei şi a calităţii serviciilor oferite, Tribunalul Alba a demarat o activitate de sondare a opiniei publice privind percepţia asupra activităţii instanţei, prin intermediul unui chestionar propriu.

În urma analizării celor 80 de chestionare completate, dar şi a sugestiilor cu privire la măsurile pe care ar trebui să le luăm pentru a îmbunătăţi activitatea acestei instanţe, au rezultat următoarele aspecte relevante pentru implementarea unor soluţii concrete în acest sens:

  1. Raportat la profilul respondenţilor la chestionar, se remarcă faptul că aproximativ o treime s-au prezentat în instanţă în calitate de parte într-un proces (reclamant, pârât, inculpat, persoană vătămată), în acelaşi procent s-au prezentat în calitate de reprezentanţi legali sau convenţionali (avocat, consilier juridic, lichidator judiciar, curator etc.), un procent de 27,5% au reprezentat alte categorii de participanţi la actul de judecată (martor, expert etc).

Principalul motiv pentru care respondenţii la chestionar s-au prezentat în instanţă a fost pentru procese în domeniul litigii cu profesioniștii – 24,3%, în domeniul civil/familie/minori – 21,4%, în domeniul litigiilor de muncă/asigurări sociale – 14,3%, în domeniul penal – 14,3%, în domeniul contencios administrativ şi fiscal – 14,3% şi altele (insolvenţă, acţiune în constatare, expertize tehnice) – 11,4%.

Dintre persoanele chestionate, majoritatea au răspuns că dosarele pentru care s-au prezentat în instanţă sunt înregistrate înainte de anul 2020 – 56,4%, pentru dosare din anul 2020 – 14,1%, pentru dosare din anul 2021- 15,4%, pentru dosare din anul 2022- 14,1%. Referitor la categoria de vârstă a celor care au completat chestionarele: majoritatea 81,2% au peste 40 de ani , restul de 18,8% se încadrează în categoria de vârstă între 21 şi 40 de ani.

  1. Referitor la accesarea şi calitatea serviciilor oferite de compartimentele publice ale instanţei a rezultat că, dintre respondenţi, 57 au accesat on-line portalul instanței, dosarul electronic, pagina de Facebook a Tribunalului Alba, 55 au depus acte şi alte cereri la Registratură, 46 s-au prezentat la ședința de judecată, 35 au fost prezenţi în instanţă pentru studierea fizică a dosarelor, ridicarea de copii, legalizări, fotografierea actelor ori obținerea altor informații de la Arhivă şi 13 pentru alte servicii.

Majoritatea respondenţilor au apreciat că au fost trataţi cu amabilitate şi respect şi au primit informaţiile necesare din partea personalului de la Registratură (65% acord total, 12,5% acord parţial) şi Arhivă (58,8% acord total şi 18,8% parţial de acord).

De asemenea 65% + 13.8% dintre participanţii la acest studiu au fost de acord (total sau parţial), că serviciul de accesare a informaţiilor generale prin intermediul paginii de internet a instanţei este foarte util. Totodată a crescut interesul pentru accesarea informaţiilor prin aplicaţiile Dosar Electronic şi Transmitere Document Securizat, fiind de acord total sau parţial cu aceste facilităţi 55,7%+17,7% dintre respondenţi. Referitor la accesarea informaţiilor prin intermediul infokiosk-urilor din incinta instanţei se remarcă un interes mai scăzut, 31,3% au considerat că este foarte util (acord total), 18,8% acord parţial, iar pentru 27,5% nu a fost cazul.

Marea majoritate a respondenţilor, 56,3% au fost mulţumiţi de celeritatea cu care le-au fost soluţionate cererile cu caracter administrativ (certificate de grefă, eliberare copii, legalizări etc).

  1. Răspunsurile formulate cu privire la activitatea de judecată au evidenţiat următoarele aspecte:

Pentru activitatea premergătoare judecăţii : 26,3%+18,8% au fost de acord total sau
parţial că durata de timp dintre data înregistrării acţiunii şi data primului termen de judecată a fost mulţumitoare, 10%+25% s-au declarat nemulţumiţi (total sau parţial) considerând că acest termen a fost prea lung.

Referitor la activitatea din sala de judecată, marea majoritate a respondenţilor au
apreciat (acord total sau parţial) că judecătorii s-au comportat respectuos faţă de toată lumea din sală (46,3%+18,8%), s-au comportat de o manieră imparţială şi neutră (36,3%+25%), s-au făcut uşor înţeleşi (43,8%+22,5%), cunoşteau bine dosarul (36,3%+20%), au permis tuturor părţilor implicate să îşi exprima opinia (51,2%+13,7%), au acordat atenţie diverselor puncte de vedere exprimate (32,5%+30%).

Majoritatea celor care au răspuns 71,8 % au considerat că grefierii de şedinţă s-au comportat amabil şi respectuos faţă de toată lumea şi 67,5% că au dat dovadă de profesionalism. Au fost de acord (total sau parţial) 30,4%+25,3% că se respectă ora anunţată de începere a şedinţelor de judecată. Au exprimat acord (total sau parţial) că durata termenelor de judecată cu ocazia amânării cauzei a fost rezonabilă 27,5%+23,7%, în timp ce au fost în dezacord (total sau parţial) cu acest indice un procent de 21,3% +10% dintre respondenţi.

Despre activitatea ulterioară finalizării judecării cauzelor 25%+17,5% au considerat (acord total sau parţial) că dosarul a fost soluţionat şi motivat într-un termen rezonabil, un procent de 28,7%+7,5% au fost nemulţumiţi de acest termen.

  1. Cu privire la clădirea în care funcţionează Tribunalul Alba, majoritatea (63.8%) celor care au completat chestionarul au fost de acord (total sau parţial) că oferă facilităţi la un standard adecvat pentru desfăşurarea activităţilor specifice unei instanţe de judecată, de asemenea 73,8% au fost de acord total sau parţial cu faptul că aspectul clădirii este unul curat şi îngrijit.

Referitor la modul de organizare şi funcţionare al Tribunalului Alba în ansamblu, 32,5% dintre respondenţi au apreciat că instanţa şi-a îmbunătăţit activitatea faţă de anul anterior, 40% au considerat că s-a menţinut constantă, 17,5% nu au putut aprecia, iar 10% au considerat că activitatea instanţei a fost mai puţin bună decât anul trecut.

  1. La finalul chestionarului 43 dintre respondenţi au formulat observaţii şi sugestii cu privire la măsurile care ar trebui luate pentru a îmbunătăţi activitatea Tribunalului Alba, aspecte care, sintetizate, vizează următoarele arii: îmbunătăţirea situaţiei logistice atât din perspectiva clădirii în care funcţionează instanţa, cât şi a dotărilor aferente; reducerea duratei de soluţionare a cauzelor, inclusiv a motivării soluţiilor pronunţate; creşterea nivelului de profesionalism al personalului instanţei. Au fost exprimate totodată sugestii referitoare la gestionarea cauzelor de către judecător sau referitoare la soluţiile pronunţate în cauze.
  2. Concluzii.

Prioritar, adresăm mulţumiri participanţilor la activitatea de completare a chestionarului, atât pentru timpul acordat, cât şi pentru sinceritatea răspunsurilor date. Asigurăm respondenţii de faptul că rezultatele acestui sondaj şi sugestiile formulate vor fi avute în vedere de conducerea instituţiei în cadrul măsurilor care urmează a fi adoptate.

Apreciem că profilul respondenţilor la chestionar, prin varietatea participanţilor, creşte nivelul de validitate al răspunsurilor primite şi poate constitui o bază de interpretare suficient de sugestivă care să fie avută în vedere în organizarea şi funcţionarea viitoare a Tribunalului Alba.

În ansamblu, rezultatele chestionarului aplicat reflectă o percepţie în trend pozitiv atât al activităţii de judecată, cu toate componentele specifice, cât şi al organizării instituţiei. Ariile prioritare de îmbunătăţit care rezultă din concluziile chestionarului pot fi grupate pe două paliere. Primul este legat de dotările şi clădirea instanţei, aspect căruia i se acordă o mare atenţie, inclusiv prin perspectiva concretă a unui proiect de anvergură care va avea ca finalitate un nou sediu pentru Tribunalul Alba. Al doilea palier vizează îmbunătăţirea actul de justiţie din perspectiva reducerii duratei de soluţionare a cauzelor, aspect de corelat cu politica permanentă a conducerii instanţei raportat la resursele umane de care dispune instituţia, sens în care dezideratul de ocupare a tuturor posturilor vacante de la nivelul Tribunalului Alba reprezintă o constantă.

Reafirmăm cu această ocazie asumarea pe care instituţia Tribunalului Alba a manifestat-o şi o va manifesta în continuare raportat la misiunea înfăptuirii actului de justiţie cu profesionalism, echilibru şi în scopul comunităţii.

Tribunalul Alba

Service camioane
Comments are closed.