”Stagiunea cu Skepsis 2021” continuă cu un weekend dedicat Commediei dell Arte!

- Evenimente - iulie 21, 2021
alba
Distribuie

Sâmbătă, 24.07.2021 și Duminică, 25.07.2021, ora 20.00, în curtea interioară a Palatului Apor, compania de teatru Skepsis continuă seria spectacolelor în aer liber cu un weekend dedicat Commediei dell Arte!

Commedia dell Arte este un gen de teatru apărut în timpul Renașterii italiene și care s-a răspândit rapid în Europa in secolele XV-XVI, marcând totodată renașterea teatrului ca artă și construind o bază pe care s-a dezvoltat apoi teatrul clasic. Spectacolele Commedia dell Arte sunt caracterizate prin jocul plin de fantezie si imaginație, ritm alert, interacţiune cu publicul, comic simplu, direct şi isteţ. Personajele sunt tipologizate, caricaturale, satirizând clasele si categoriile sociale ale vremii, evidențiind virtuțile și slăbiciunile caracterului uman la fel de valabile acum ca și atunci.

Vă invităm să cunoașteți și să recunoașteți alături de noi cele mai reprezentative personaje ale genului. Jucăușul și naivul Arlecchino, nervosul Brighella, vicleana Colombina, atotștiutorul Doctor, viteazul Căpitan, gingașii îndrăgostiți și avarul negustor Pantalone sunt gata să-și folosească toate resursele, să facă și să desfacă planuri, intrigi și socoteli care mai de care numai pentru a-și atinge scopurile. Nu le va fi deloc ușor, căci vor avea nevoie de noroc și firește… de ajutorul spectatorilor!

Spectacolele sunt prezentate în cadrul proiectului ”Stagiunea cu Skepsis 2021” – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis dezvoltă colaborări artistice cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Proiectul este susținut de: Primăria Municipiului Alba Iulia; Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Casa de Cultura a Studentilor Alba Iulia; Fundaţia ”Inter Art” Aiud; Crucea Roșie Română – filiala Alba;

În cazul vremii nefavorabile, spectacolele vor fi anulate și reprogramate. Noutăți și detalii despre activități pot fi urmărite pe pagina facebook a Organizatorului https://www.facebook.com/skepsis2002/

Accesul publicului este gratuit la toate spectacolele, iar evenimentele culturale se vor desfășura cu respetarea măsurilor de siguranță impuse de starea de alertă în vigoare și a reglementărilor privitoare la accesul publicului – http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/243448 – punctul 11.

  • la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Service camioane
Comments are closed.