Seara schimbului de președinți a fost una plină de emoții, reflecție și speranță. Am privit în urmă cu mândrie la un an de voluntariat dedicat comunității, de proiecte reușite și momente în care echipa noastră a fost mai unită ca niciodată.
Mulțumim din suflet tuturor invitaților care ne-au onorat cu prezența și care, prin sprijinul lor, au contribuit la succesul activităților noastre în anul rotarian 2024–2025. De asemenea mumtumim si tuturor persoanelor care si-au alocat resurse si timp pentru a face fapte bune. Fiecare gest, fiecare implicare a făcut diferența!
Cu recunoștință, am aplaudat încheierea mandatului Past President Popa Ioan Cosmin, un lider dedicat și inspirat, care a ghidat clubul cu echilibru și viziune.
Cu încredere și entuziasm, predăm mai departe simbolul responsabilității către noul nostru președinte, Țoțonea Adriana Paca, pentru mandatul 2025–2026. Suntem siguri că sub conducerea sa, Rotary Club Sebeș va continua să fie un sprijin real pentru comunitate, să construiască proiecte valoroase și să aducă speranță acolo unde este mai mare nevoie.
Mergem mai departe cu aceeași inimă deschisă și cu dorința de a face bine. Pentru că împreună suntem mai puternici.
Au transmis CLUB Rotary SEBES pe facebook


