Polițiștii din Teiuș au reținut preventiv, un bărbat în vârstă de 59 de ani din localitate, după ce a provocat un scandal în familie.
Bărbatul și-a agresat sora și fratele, fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din orașul Teiuș, cercetat pentru violență în familie și amenințare.
Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 10 martie 2025, în jurul orei 17.30, bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul fratelui său, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe sora sa, în vârstă de 44 de ani, și pe fratele său, în vârstă de 56 de ani, ambii din orașul Teiuș, și le-ar fi adresat amenințări.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie sau amenințare.


















